Prognoză specială pentru Bucureşti: Ploaie, lapoviţă şi ninsoare până marţi la prânz. Anunţul PMB

Meteorologii au emis luni o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, anunţând că va ploua, iar apoi va fi lapoviţă şi ninsoare. Stratul de zăpadă nou depus va ajunge până la 8 centimetri.

RomaniaTV.net
17 dec. 2018, 10:25
Prognoză specială pentru Bucureşti: Ploaie, lapoviţă şi ninsoare până marţi la prânz. Anunţul PMB

UPDATE: Primăria Capitalei informează că aproximativ 300 de utilaje sunt pregătite să intervină pe străzile din Capitală, având în vedere informările emise de meteorologi pentru Bucureşti, care anunţă ploi, lapoviţă, ninsoare şi condiţii favorabile formării poleiului.

Conform unui comunicat PMB, operatorii de deszăpezire au activat 44 de puncte fixe în proximitatea pantelor, rampelor şi a podurilor, astfel încât intervenţia utilajelor să fie cât mai promptă şi eficientă.

Pentru intervenţia din noaptea de luni spre marţi sunt pregătite 297 de utilaje care vor acţiona prin pluguire şi împrăştierea de material antiderapant.

Primăria reaminteşte că Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti are deschis non-stop un serviciu de urgenţe sociale, iar la telefonul scurt 021.9524 bucureştenii pot sesiza cazurile de persoane fără adăpost de pe raza Capitalei. De asemenea, PMB pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon gratuit 0800.800.868 la care se pot semnala eventuale probleme apărute în urma precipitaţiilor.


PROGNOZA METEO specială pentru Bucureşti

Valabilă în intervalul 17.12.2018 ORA 12 – 18.12.2018 ORA 12

Vremea va fi închisă. Temporar în prima parte a zilei de luni (17 decembrie) va ploua, apoi ploaia se va transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Până la sfârșitul intervalului stratul de zăpadă nou depus va fi de 5…8 cm.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.