RABLA 2014: Programul Rabla ar putea fi oprit, pentru că nu mai există interes din partea populaţiei

RABLA 2014: Programul Rabla ar trebui sistat deoarece interesul pentru el este în scădere, media zilnică a înscrierilor scăzând constant, de la 162 unităţi în luna aprilie la 135 în luna mai, 103 în luna iunie şi 87 în luna iulie, se arată într-un comunicat al APIA.

18 aug. 2014, 14:06
RABLA 2014: Programul Rabla ar putea fi oprit, pentru că nu mai există interes din partea populaţiei

RABLA 2014: „Aceasta confirmă poziția adoptată de către APIA de a solicita sistarea programului după acest an”, se mai spune în comunicatul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA), potrivit ziaruldeiasi.ro.

Citeşte şi Zeci de maşini DACIA au devenit autovehicule ISTORICE după ce au fost salvate de la casare

Reprezentanţii asociaţiei afirmă că un factor favorabil pe piaţa auto este creșterea disponibilității unor instituții bancare de a acorda credite pentru achiziția de autovehicule, situație care nu are totuși la bază un cadru de reglementare îmbunătăţit faţă de cel de anul trecut.

„Apreciem că este nevoie de un cadru legal care să stimuleze achiziția de autovehicule care încorporează tehnologii avansate (electrice, hibride sau care folosesc combustibili alternativi), orientate către eficiență și protecția mediului, deoarece acestea poluează mai puțin sau deloc, contribuind, totodată și la creșterea gradului de siguranță rutieră precum si de măsuri eficiente de limitare a evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu autovehicule rulate”, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi RABLA 2014: Câte tichete Rabla mai sunt disponibile

Programul „Rabla 2014” pentru persoane fizice a început în 8 aprilie, iar pentru instituţii publice şi persoane juridice pe 30 aprilie. Cei interesaţi să achiziţioneze un autovehicul nou prin programul „Rabla 2014” se pot înscrie la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Anul acesta, cei care vor să îşi caseze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se prezintă direct la dealerul auto validat de la care doresc să cumpere şi se înscriu, urmând ca apoi să meargă la un colector autorizat în program pentru casare, la Poliţie pentru radierea autovehiculului şi să revină la dealer pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Cei care vor să îşi caseze vechea maşină, dar nu şi să cumpere o maşină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Atunci când va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpără autoturismul.

Livrările totale de autovehicule (autoturisme şi vehicule comerciale) au înregistrat după şapte luni o creştere de 30,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările de autoturisme urcând cu 32,7%.