PROIECT. Abuzul în serviciu NU va fi definit printr-un prag valoric. Toader: Judecătorul va decide pedeapsa

Proiectul de lege prin care va fi definită infracţiunea de abuz în serviciu în raport cu decizia CCR va fi pus în dezbatere publică marţi. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

RomaniaTV.net
03 apr. 2017, 20:55
PROIECT. Abuzul în serviciu NU va fi definit printr-un prag valoric. Toader: Judecătorul va decide pedeapsa

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni seară, că abuzul în serviciu nu va fi definit printr-un prag valoric, ci judecătorul va decide dacă şi cum va pedepsi infracţiunea.

„Avem în acel proiect de lege şi propunerea de modificare a abuzului în serviciu, actualul 297 din Codul Penal, şi nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim. Eram judecător la Curte, sunt membru în Comisia de la Veneţia, dar legiuitorul naţional trebuie să respecte legea fundamentală. Legea fundamentală spune că constituie abuz fapta funcţionarului şi acolo nu se referă la un prag. Îi laşi judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz, cu o anumită consecinţă păgubitoare, este infracţiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ţine seama de personalitatea, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea că este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunţe la urmărirea penală”, a declarat luni, la Antena3, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a mai arătat că marţi va trimite la Guvern proiectul de lege de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, după care îl va pune în dezbatere publică.

„Când e vorba de modificarea legislaţiei în acord cu deciziile Curţii nu ai nicio marjă. Trebuie să respecţi, ad litteram, cu punct şi cu virgulă decizia Curţii”, a completat Toader.

Toader: Sistemul judiciar scârţâie din toate încheieturile

Ministrul Tudorel Toader a apreciat că sistemul judiciar scârţâie din toate încheieturile, existând probleme la nivelul legislaţiei, la nivel instituţional şi la nivelul interpretării şi aplicării legii.

„Din experienţa mea de judecător sau de ministru de o lună şi o săptămână, din păcate, şi aş vrea să mă contrazică cineva, dar eu am argumente şi enumăr acum, rapid – şi pot să vorbesc până mâine dimineaţă – din păcate sistemul judiciar de la noi, să mă exprim foarte plastic, scârţâie din toate încheieturile. Cauza nu-i una singură. Avem probleme la nivelul legislaţiei, avem probleme la nivel instituţional, avem probleme la nivelul interpretării şi aplicării legii”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a explicat că legislaţia este „prea stufoasă” şi suferă, de multe ori, modificări care nu se leagă între ele.

„Legislaţia noastră e mult prea stufoasă, mult prea bogată – e o inflaţie legslativă, asta este – ea şi-a pierdut din coerenţa care se presupune că ar fi avut-o, deşi nu prea cred. De ce anume? Pentru că ai o lege, a Învăţământului, a Justiţiei, legea aia a avut la momentul adoptării ei o anumită filozofie, o anumită motivare, perspecitvă, un studiu de impact. Pe parcursul aplicării ei, de cinci, 10, 15 ani de zile, au venit diferite moidifcări care nu se leagă între ele, nu dau coerenţă, aproape uităm de unde am plecat, legea de azi nu mai seamănă cu filozofia legiuitorului de când a adoptat-o”, a adăugat Tudorel Toader.

El a mai spus că există uneori şi un volum prea mare de muncă pentru magistraţi. „Avem o încărcătură prea mare uneori de dosare pe magistraţi, judecători, procurori în unele parchete şi nu e echilibrul acela, proporţia aceea între volumul de muncă necesar, apt să rezolve cauzele şi numărul de dosare. Noi avem în România vreo 34, sper să nu greşesc, de instanţe şi parchete cu un singur judecător şi un singur procuror”, a declarat ministrul Justiţiei.

Toader a mai arătat că practica judiciară nu este unitară în România. „Avem o practică judiciară neunitară pentru că legea, aşa cum e ea, de foarte multe ori, nu are cerinţele acelea pe care le spune şi Constituţia noastră, şi contextul european, jurisprudenţa CEDO, de a fi previzibile, predictibile, clare”, a mai spus Tudorel Toader.