Protest cu copii, după desfiinţarea unor locuri de joacă în parcurile din Sectorul 3

Primarul Robert Negoiță a avut sâmbătă discuții aprinse cu locuitorii din Sectorul 3 în legătură cu retrocedarea a două parcuri pe care erau amenajate locuri de joacă, oamenii reproșându-i edilului că nu a salvat spațiile verzi.

04 mart. 2017, 17:03
Protest cu copii, după desfiinţarea unor locuri de joacă în parcurile din Sectorul 3

Negoiță a organizat sâmbătă întâlniri cu locuitorii din sectorul 3, pentru a discuta despre retrocedarea a două parcuri, pe care erau amenajate și locuri de joacă, situate de străzile Postăvarul și Pictor Gheorghe Tăttărescu.

Primul parc, cu o suprafață de aproximativ 3.000 de mp, a fost retrocedat în iunie 2012 de primarul general al Capitalei la acea vreme, Sorin Oprescu, iar Primăria Sectorului 3 a primit notificare prealabilă de evacuare a terenului.

Robert Negoiță a explicat că noul proprietar are și o decizie în instanță, astfel încât Primăria Sectorului 3 a fost nevoită să desființeze spațiul de joacă.
„Nu este o situație singulară, mai avem astfel de cazuri și toate procesele de tipul acesta le-am pierdut în instanță. Pierzând un proces de tipul ăsta, plătești niște sume pe care instanța le consideră că proprietarul are dreptul atâta vreme cât a fost lipsit de posesie. Cu banii care pleacă de la Primăria Sector 3 considerăm că este normal să facem lucruri, nu să-i dăm unora sau altora, fără să mă apuc eu să îi cataloghez în vreun fel pe cei care pun în posesie părculețe sau locuri de joacă. Să pui în posesie un loc de joacă sau un parc este profund ilegal. Dar nu noi suntem cei care stabilim ce este ilegal, ci instanțele. (…) Acum trei ani, noi am reabilitat parcul, pentru că nu știam că a fost retrocedat. Primăria Generală nu ne-a anunțat. (…) S-a comis o ilegalitate. Să pui în posesie un parc, după câte cunosc eu, este ilegal”, le-a spus Negoiță celor aproximativ 50 de oameni veniți în parcul de pe strada Postăvarul. 

Primarul le-a propus oamenilor amenajarea a două locuri de joacă în apropiere, dar de mai mici dimensiuni, însă această soluție a fost respinsă categoric de părinți, care i-au reproșat edilului că nu a făcut tot ce era posibil să salveze parcul.

Discuțiile au fost mult mai aprinse în cazul parcului desființat de pe strada Pictor Gheorghe Tăttărescu, unde peste 100 de persoane însoțite de copii au venit cu pancarte și au organizat un protest spontan.

Terenul de 4.432 mp a fost retrocedat în anul 2007 de fostul primar Adriean Videanu, iar noul proprietar a dat în judecată Primăria Sectorului 3 în anul 2016, solicitând în instanță evacuarea terenului și plata a 50.000 de euro reprezentând daune pentru lipsa de folosință.

De data aceasta, Robert Negoiță a fost primit cu ostilitate de oameni, iar copiii i-au strigat: „Vrem parcul înapoi!”.

„Acest parc a fost construit pe timpul lui Gheorghiu Dej. Cum este posibil ca acest teren să fie retrocedat, când el a fost parc? Unde se mai joacă copiii? Aici există grădiniță, creșă, școală. Toți copiii vin să se joace și să se recreeze aici. Unde să se ducă acum, în parcul IOR? Nu este posibil așa ceva. Acești copii au plâns când s-a demolat locul de joacă. Rușine! Când ați venit primar, ați promis că faceți parcuri, nu să le distrugeți”, i-a spus un bătrân lui Robert Negoiță.

„Îmi dau seama când eu nu fac parte din regia asta”, i-a replicat Negoiță, moment în care a fost întrerupt de un tânăr: „Vreți să spuneți că am fost cumpărați? Nici cu câini nu am venit”.

Primarul Sectorului 3 a admis că acel teren poate fi cumpărat de la noii proprietari, însă numai PMB are atribuții în acest domeniu.

„Vrem ca acești copii să fie sănătoși, să se bucure de joacă. Avem nevoie de parcuri, suntem sugrumați de betoane și mașini. Nu orice mamă cu un copil mic se poate urca în mașină să meargă nu știu câte străzi pentru a ajunge la singurul parc care a mai rămas în sectorul 3. Cum poate fi retrocedat un spațiu verde? Mergem la DNA”, i-a spus un bărbat primarului.

Edilul a explicat că nu are nicio vină și le-a spus oamenilor că, dacă noul proprietar solicită autorizație de construire și are toate avizele legale și el nu aprobă acea autorizație, atunci poate fi acuzat de abuz în serviciu.

Și în acest caz părinții nu au fost de acord cu amenajarea spațiilor de joacă în altă parte și i-au solicitat lui Robert Negoiță să facă demersuri la Primăria Capitalei și la Consiliul General pentru cumpărarea terenului și menținerea parcului.

Sursa: Agerpres