Protest inedit al poliţiştilor rutieri: au decis să înlocuiască amenzile cu avertismentele

Poliţiştii de la rutieră au decis să protesteze într-un mod inedit, după ce Ministerul Afacerilor de Interne şi Ministerul Muncii nu au luat în seamă problemele semnalate de sindicate. Astfel, de câteva zile, agenţii nu mai dau amenzi, ci avertismente verbale şi scrise.

23 mart. 2017, 10:03
Protest inedit al poliţiştilor rutieri: au decis să înlocuiască amenzile cu avertismentele

Demersul poliţiştilor s-a răspândit la nivel naţional. Şefii Serviciului Rutier Constanţa nu sunt împotriva demersului, precizând că sancţiunea aplicată rămâne la latitudinea agentului constatator.

„Inclusiv avertismentul verbal este o măsură de sancţionare”. Conform legii, agentul care constată săvârşirea unei contravenţii este obligat să aplice o sancţiune principală, amendă sau avertisment, în funcţie de aprecierea sa cu privire la pericolul şi gravitatea faptei. Agenţii care au ales, ca metodă de protest, să aplice doar avertismente verbale şi scrise, nu au intrat în vizorul superiorilor pentru gestul fără precedent.

„Demersul este unul legal. Măsura avertismentului este prevăzută ca o sancţiune principală. Inclusiv avertismentul verbal este o măsură de sancţionare. Aceste măsuri se impun doar atunci când nu vorbim de fapte cu o gravitate ridicată. Sancţiunea pe care poliţiştii o aplică rămâne la latitudinea fiecărui agent constatator”, a declarat comisar şef Constantin Dancu, şeful Serviciului Rutier Constanţa, potrivit Cuget Liber.

Potrivit unei estimări făcute de sindicalişti, 1 din 25 de cetăţeni sunt sancţionaţi lunar în România la una dintre normele legale care prevăd ca sancţiune contravenţie, ceea ce înseamnă că, în medie, sunt aplicate aproximativ 700.000 de amenzi lunar. Valoarea medie a unei contravenţii este de 250 lei, în condiţiile în care la regimul rutier cea mai mică amendă este de 145 lei, iar cea mai mare, pentru persoanele fizice, este de 2.900 lei.

Populaţia achită lunar amenzi de aproximativ 17 milioane de lei (3,8 milioane de euro). Anual în România, numai din amenzi, poliţia aduce venituri de 200 milioane de lei (44 milioane de euro).

„Dacă ministra a declarat că poliţiştilor nu le-au crescut salariile pentru că nu au reprezentat o prioritate pentru programul de guvernare al PSD, atunci îi spunem şi noi ministrei că respectul nostru şi contribuţia la bugetele locale şi de stat va fi pe măsură. Decât la dispoziţia partidului, mai bine rămân banii în buzunarele românilor”, menţionează Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

Oamenii legii îşi argumentează iniţiativa ca fiind ceva normal, care intră în atribuţiile Poliţiei Române, şi anume de a preveni orice faptă de natură antisocială.

„În primul rând, principiala atribuţie a Poliţiei Române este de a preveni faptele antisociale. Prevenirea se poate face prin mai multe mijloace, inclusiv de a încerca să corectăm pe cineva, fără neapărat a produce prea multe pagube. Dacă tot se bate monedă pe îmbunătăţirea imaginii Poliţiei Române, pentru că noi am fost instituţia cea mai hulită, acum încercăm să ajutăm populaţia. Şi aşa se trăieşte la limita supravieţuirii în România, măcar cu atât puteam contribui şi noi”, a precizat Daniel Avasilcăi, preşedintele Sindicatului Europol Constanţa.

Citeşte şi Poliţiştii pichetează sediul Ministerului de Interne, cerând mărirea salariilor