Proteste cu sute de mii de participanţi în SUA. Cum a reacţionat Donald Trump la Marşul Femeilor

Sute de mii de persoane au participat, sâmbătă, în marile oraşe americane, la Marşul Femeilor, al doilea de acest fel după protestul masiv de anul trecut împotriva preşedintelui Donald Trump, criticând Administraţia de la Washington, relatează The Associated Press, citată de Mediafax. Cel mai mare număr de manifestanţi s-a strâns în Los Angeles, unde peste 500.000 de oameni au luat parte la Marşul Femeilor. Manifestaţii au avut loc şi la Washington, New York, Detroit sau Chicago, dar şi în alte zeci de oraşe din Statele Unite.

RomaniaTV.net
21 ian. 2018, 11:35
Proteste cu sute de mii de participanţi în SUA. Cum a reacţionat Donald Trump la Marşul Femeilor

Demonstraţiile din SUA au avut loc cu scopul conştientizării hărţuirii şi abuzului sexual, iar participanţii au susţinut că Donald Trump este un preşedinte „rasist” şi „sexist”. Oamenii aveau asupra lor pancarte #Metoo şi mesaje dure la adresa Administraţiei Trump, criticată pentru înăsprirea politicilor cu privire la imigraţie, pentru încercările de a interzice avortul, dar şi pentru incompetenţă.

Protestul a avut loc la exact un an de la învestirea în funcţia de preşedinte a lui Donlad Trump.

Într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele SUA s-a lăudat cu performanţele obţinute de Administraţia sa.

„Minunată vreme în ţara noastră măreaţă, o zi perfectă pentru Marşul Femeilor. Ieşiţi şi celebraţi istorica şi fără precedent creştere economică din ultimele 12 luni. Cea mai scăzută rată a şomajului în rândul femeilor în 18 ani”, a scris Trump pe Twitter.