Protocol cu privire la predarea disciplinei RELIGIE – cultul ortodox şi organizarea învăţământului teologic

Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte au încheiat, joi, un protocol cu privire la predarea disciplinei religie - cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar, potrivit unui comunicat emis de Patriarhia Română.

29 mai 2014, 19:02
Protocol cu privire la predarea disciplinei RELIGIE – cultul ortodox şi organizarea învăţământului teologic

Documentul a fost semnat de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, de Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, de ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi de Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte.

Protocolul are la bază principiul autonomiei cultelor religioase prevăzut prin Constituţia României (art. 29), Legea privind libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă (489/2006) şi Statutul pentru funcţionarea şi Organizarea Bisericii Ortodoxe Române şi principiul autonomiei universitare stipulat prin Legea Educaţiei Naţionale (1/2011)„, se precizează în comunicatul emis de Patriarhia Română.

Cele trei instituţii constată necesitatea completării şi actualizării protocoalelor similare în vigoare prin includerea experienţei dobândite şi a noilor prevederi legale pentru creşterea calităţii procesului educaţional de formare a personalului necesar Bisericii Ortodoxe Române în diferite domenii de activitate – pastoral-liturgic, educaţie, asistenţă socială.

Protocolul stabileşte cadrul cooperării dintre Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte în ceea ce priveşte învăţământul religios public (cultul ortodox), învăţământul teologic preuniversitar şi universitar cu scopul îmbunătăţirii calităţii procesului educaţional prin asumarea coresponsabilităţii şi competenţelor specifice fiecărei instituţii semnatare„, se mai precizează în comunicat.

Citeşte şi: ÎNDOCTRINARE RELIGIOASĂ în şcoli. PROFESORII FANATICI, reclamaţi la Ministerul Educaţiei