PSD nu renunţă la suspendarea preşedintelui. Fifor: E o discuţie pe care cu siguranţă o să o purtăm în continuare în Coaliţie

PSD nu abandonează ideea suspendării preşedintelui Klaus Iohannis. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a susţinut vineri, într-o conferinţă de presă, că se va discuta în continuare în cadrul Coaliţiei PSD-ALDE despre o posibilă suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, scrie news.ro.

RomaniaTV.net
13 iul. 2018, 09:26
PSD nu renunţă la suspendarea preşedintelui. Fifor: E o discuţie pe care cu siguranţă o să o purtăm în continuare în Coaliţie

„Este o discuţie pe care cu siguranţă o să o purtăm în continuare în cadrul Coaliţiei PSD-ALDE şi este o discuţie care cu siguranţă se va purta în continuare şi în structurile de conducere ale PSD, în Biroul permanent şi în Comitetul Executiv Naţional”, a spus Mihai Fifor, întrebat dacă se va mai discuta despre suspendarea preşedintelui.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea miercuri seară la Antena 3 că subiectul privind suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis este „ferm deschis”, pentru că amânarea semnării decretului de revocare a şefei DNA, Laura Coduţa Kovesi, nu a fost singurul motiv de suspendare. 

„Este ferm deschis subiectul suspendării preşedintelui Iohannis, pentru că doar faptul că a semnat decretul de revocare a doamnei Kovesi nu înseamnă că ăsta era singurul motiv de suspendare. De 7-8 luni de zile preşedintele, care ar trebui să fie preşedintele tuturor românilor, şi cel care mediază între puterile statului şi care coagulează in jurul lui puterile statului şi energiile pozitive din această ţară, blochează în mod constant activitatea Parlamentului prin contestare, recontestare, retrimiterea unor legi foarte importante şi necesare care trebuiau să intre în vigoare demult, blochează de câte ori poate activitatea Guvernului, ameninţă Guvernul, ameninţă primul-ministru, participă la proteste împotriva Guvernului, incită la răsturnarea ordinii constituţionale, incitând lumea să iasă în stradă la proteste, trimite consilieri prezidenţiali să ameninţe sau să inducă teamă unui judecător de la CCR şi este un şir lung de încălcări ale Constituţiei care se tot pun în dreptul preşedintelui Iohannis”, a susţinut Liviu Dragnea.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va respecta Constituţia, nu consideră că suspendarea acestuia ar mai trebui să fie „prima preocupare”.

„Atâta vreme cât preşedintele va respecta Constituţia, va lăsa ca lucrurile să evolueze normal în acest demers de a scoate mizeria la suprafaţă, mizeria însemnând toate componentele statului paralel, nu ştiu dacă suspendarea mai trebuie să fie prima preocupare. Trebuie să existe un motiv politic şi constituţional solid”, a spus Tăriceanu, joi seară, la Antena 3.