Punerea în aplicare a sentinţei judecătoreşti privind retrocedarea către Paltin Sturdza, suspendată

Retrocedarea a 43.000 ha de pădure din judeţul Bacău, care ar fi trebuit să-i revină lui Gheorghe Paltin Sturdza, moştenitor al familiei Ghika, potrivit deciziei stabilite de judecători din judeţul Covasna, a fost suspendată.

12 nov. 2014, 13:12
Punerea în aplicare a sentinţei judecătoreşti privind retrocedarea către Paltin Sturdza, suspendată

Cererile de revizuire fuseseră depuse de către filiala Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi Comisia de fond funciar Bacău, care au acuzat faptul că Gheorghe Paltin Sturdza a primit câştig de cauză la Tribunalul Covasna, deşi la alte instanţe a pierdut ca urmare a faptului că nu ar îndeplini condiţiile stipulate de lege privind retrocedările.

„Retrocedarea, dar şi judecarea cererii de revizuire înaintată spre judecare de către instituţia noastră au fost suspendate până la soluţionarea definitivă a dosarului de penal în care se fac cercetări privind judecătorii din Covasna ce au analizat în instanţă cazul celor 43.000 de hectare de pădure”, a precizat miercuri pentru AGERPRES Viorel Ghelase, directorul filialei Romsilva Bacău.

Cazul retrocedării celor 43.000 de hectare de pădure se află în cercetările procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), instituţie care a efectuat recent percheziţii în Bacău, dar şi în alte judeţe şi municipiul Bucureşti, declanşând anchete în urma cărora au fost trimişi în arest preventiv ori s-a cerut arestarea unor politicieni influenţi şi magistraţi.

Prejudiciul în acest dosar a fost estimat la peste 300 de milioane de euro.

Potrivit DNA, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna.

Un nou termen în dosarul retrocedărilor pădurilor

DNA mai arată că în 17 octombrie 2014 Viorel Hrebenciuc şi-a folosit influenţa faţă de Dan Şova, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate lui Miron Mitrea, care fusese condamnat în primă instanţă pentru luare de mită.

„Demersul a fost acceptat de către Dan Şova, care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată, suspectul a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al unui partid politic, în dauna celorlalţi contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală”, precizează DNA, potrivit Agerpres.