„Am urmărit atent discursurile celor care s-au plimbat pe la Comisia LIBE din PE cu prilejul dezbaterilor despre situația din România.

Cel mai mult m-a frapat Liviu Avram. Discursul lui de jurnalist primit la discuțiile cu oamenii mari a avut serioase accente comice. Discrepanța obositoare dintre comunicarea verbală și nonverbală acompania o ținută vestimentară prin care voia să convingă auditoriul că se află în fața unui om serios, meticulos, atent cu propria prestație publică. Din păcate, intervenția lui a developat un tip preocupat excesiv de formă și prea puțin de fond. Apelurile repetate la utilizarea slide-urilor au întărit această convingere și i-au subminat mesajul. În cele 10 minute cât a vorbit, Liviu Avram a solicitat, cu încredere și cu voce tare, de nu mai puțin de 21 de ori un „slide” producând oboseală și nedumerire auditoriului, situație semnalată direct de președintele de ședință care a simțit nevoia, într-un final, să stopeze comicul de situație.

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Reacția incredibilă a unei cliente supărate pentru că nu ...

România, pe primul loc în UE la incidenţa şi mortalitatea ...

„Copertă și mărit! Mă vedeți acolo, în stânga”. Așa a debutat Liviu Avram în fata europarlamentarilor chemați să înțeleagă ce se întâmplă în țara care asigură granița NATO-UE. Din păcate, au asistat la un discurs de promterist care vrea dar nu poate, introdus de jocul sorții într-o lume nouă, cu audiență elevată și mare. Din păcate, vorbitorul părea că vrea să fugă cu microfonul și să nu aibe nici un gând să închidă. Finalul a fost izbăvitor și putem presupune liniștiți că jurnalistul român Liviu Avram a inaugurat regula miștoului colectiv pentru Comisia LIBE.

A urmat intervenția lui Alistar, președintele unui ONG care monitorizează Ro și UE. Tânărul a vorbit cu curaj, a menționat inclusiv debalansarea mass-media despre care a spus că e „polarizată” și a sugerat europarlamenarilor care formulează rapoarte despre România să nu se mai documenteze din presă pentru că și-a pierdut funcția de informare echidistantă.

Apoi a venit filosoful Gabriel Liiceanu, la microfon. Sincer, eu sunt în admirația scrierilor sale. Cel mai mult mi-a plăcut opera muncită în perioada 2000-2014 și forța cu care opiniile au rezistat atacurilor consistente pe care același stilou priceput le-a dat asupra propriilor convingeri, imediat după căderea lui Băsescu. Atâta forță de pivotare e greu de anticipat, chiar și pentru un filosof foarte inspirat.

Slugărnicia lui savantă, sudată pe o dicție filosofică impecabilă, nu l-a oprit să menționeze plagiatele din mediul academic românesc, hoțiile din politică și, în general, manufacturile pe care ochii ocupați ai europarlamentarilor nu le-ar fi depistat ușor. Ceea ce nu am aflat este cum a fost posibil ca un vizionar atât de mare cum a fost Heidegger să se lase buzunărit de un spirit teleormănean get-beget cum este Liiceanu? În schimb, sunt sigur că fără această evaziune caracterială benignă nu am fi aflat toate valențele apelului către lichele”, scrie Radu Popa pe blogul său.