Raluca Turcan: Legea salarizării pleacă de la premisa neaplicării. Alina Gorghiu: Se va vedea că e o simplă promisiune electorală a PSD

Raluca Turcan, preşedintele PNL, a declarat că PSD nu a avut de gând nicio clipă să aplice legea salarizării unitare. La rândul ei, senatorul liberal Alina Gorghiu a spus că va recomanda PNL să nu atace legea salarizării la Curtea Constituţională, ”pentru că este responsabilitatea exclusivă a PSD” să o aplice. 

07 iun. 2017, 16:17
Raluca Turcan: Legea salarizării pleacă de la premisa neaplicării. Alina Gorghiu: Se va vedea că e o simplă promisiune electorală a PSD

Raluca Turcan, preşedintele PNL, a afirmat miercuri că PSD nu intenţionează să aplice Legea salarizării unitare, adoptarea ei fiind un gest preelectoral în contextul alegerilor locale parţiale. Chiar dacă legea ar fi aplicată, costurile ei vor fi suportate de către angajaţii din mediul privat, crede Turcan.

”Legea salarizării NEunitare promovată azi de PSD pleacă de la premisa neaplicării. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care premierul şi ministrul de Finanţe l-au ‘ofensat’ pe Liviu Dragnea cu absenţa de la dezbaterile din plenul Parlamentului, unde nu au dorit să susţină legea cu pricina. Dar dacă totuşi PSD va dori să o aplice în cele din urmă, costul va fi suportat de angajaţii din mediul privat, asupra cărora va creşte presiunea fiscală prin transferul contribuţiilor în sarcina acestora de la angajatori. Pentru a menţine aceleaşi salarii nete, bani în mână, patronii vor trebui să crească salariile brute, adică să suporte dări mai mari la stat”, a declarat raluca Turcan, potrivit News.ro.

Preşedintele PNL consideră că există o legătură între adoptarea legii şi alegerile locale parţiale care vor avea loc pe 11 iunie.

„Care a fost scopul acestei şarade a PSD?! Acela de a crea o nouă confuzie între alegători pentru a-i putea manipula mai bine, pentru a-i induce în eroare că li s-ar da ceva, când de fapt li se ia. Nu mai departe de duminică sunt alegeri parţiale în 49 de localităţi. Dacă acest act normativ va depăşi stadiul de fiţuică pe care este scrisă o declaraţie politică, o ţară întreagă va resimţi consecinţele unei legi proaste: procese, inechităţi, abuzuri, dezamăgiri, umiliri, împovărări pentru mediul de afaceri”, susţine Raluca Turcan.

Ea a precizat că liberalii îşi menţin intenţia de a elabora un act normativ privind salarizarea în sectorul public.

”Rolul PNL este acum de a pune la punct proiectul legislativ alternativ promis care să ducă într-adevăr la o salarizare unitară şi, implicit, la rezolvarea problemei reale din sistemul public. Doar că soluţia noastră va fi una compatibilă cu interesele mediului privat, pentru a nu-l supune unor noi presiuni fiscale”, a conchis liderul liberalilor.

Citeşte şi: LEGEA SALARIZĂRII UNITARE a fost votată. Schimbări puţine în plenul Camerei Deputaţilor. DOCUMENTUL ADOPTAT

La rândul ei, Alina Gorghiu susţine că ”nu mai e mult până când se va vedea că e o simplă promisiune electorală a PSD şi va fi un eşec”.

Alina Gorghiu a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că ”personajul cheie şi plin de entuziasm” la votul privind Legea salarizării a fost Liviu Dragnea, adăugând că ”amânarea pentru anul viitor a majorării salariilor poate fi dezamagitoare pentru electoratul PSD”. 

”Salarizarea unică a fost adoptată, astăzi, în Camera Deputaţilor. Personaj cheie şi plin de entuziasm a fost domnul Liviu Dragnea. Am văzut o lege a salarizării care s-a schimbat în punctele esenţiale şi s-a amânat pe anul viitor sau pentru totdeauna. Amânarea pentru anul viitor a majorării salariilor poate fi dezamagitoare pentru electoratul PSD şi s-a indus o stare de incertitudine. Cel mai probabil va depinde de rezultatele economice din 2017”, a spus Gorghiu.

Ea a mai spus că PNL nu ar trebui să atace la Curtea Constituţională această lege şi că personal va recomanda Biroului Politic Naţional al partidului să nu facă acest lucru.

”Ca demers politic nu cred că PNL ar trebui să atace această lege la CCR. Abia azi s-a adoptat, vom lua o decizie în primul Birou Politic Naţional. Voi recomanda să nu o facem, pentru că este responsabilitatea exclusivă a PSD. Nu mai e mult până când se va vedea că e o simplă promisiune electorală a PSD şi va fi un eşec”, a spus Gorghiu.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizării, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” şi 47 de abţineri.

Proiectul de lege va merge la preşedintele României pentru promulgare în cazul în care nu va fi atacat la Curtea Constituţională, însă USR a anunţat de marţi seara, după adoptarea raportului în Comisia de muncă a Camerei, că intenţionează să sesizeze CCR în privinţa Legii salarizării, despre care a spus că nici acum nu se cunoaşte impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizează” pentru că nu ştiu acest lucru.