Ramona Mănescu: Presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor. S-a încercat intimidarea mea

Ramona Mănescu a făcut, miercuri, un bilanţ la final de mandat, după ce a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor. Aceasta a arătat că a remarcat existenţa unor presiuni în Ministerul Transporturilor, exercitate "de grupurile" despre care spune că au încercat să o intimideze.

26 feb. 2014, 15:04
Ramona Mănescu: Presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor. S-a încercat intimidarea mea

„Pe durata mandatului meu s-a aplicat legea, iar atunci când am constatat încălcarea acesteia au fost destituiţi funcţionari sau consilii de administraţie, indiferent de presiunile care s-au făcut. După cum aţi observat şi din ancheta în curs de desfăşurare la CFR Marfă, presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor şi sunt exercitate în principal de acele grupuri care au fost deranjate de acţiunile mele. Sper ca aceste grupuri să nu se folosească de acest prilej pentru a-şi recupera poziţiile. Ar fi păcat pentru Ministerul Transporturilor, pentru ceea ce înseamnă activitatea din cadrul ministerului, pentru că, indiferent de presiunile şi de ameninţările pe care le-am primit – şi nu au fost puţine – indiferent de modul în care s-a încercat intimidarea mea, vă spun că nu mi-a fost teamă să continui schimbările şi sper ca acest lucru să se întâmple în continuare cu cel care va veni după mine”, a spus Ramona Mănescu, cu prilejul unor declaraţii de presă făcute după demisia sa de la conducerea ministerului.

Ea a subliniat că, pe parcursul desfăşurării activităţii sale, a respectat legea şi a protejat interesele statului şi şi-a exprimat speranţa că toate proiectele începute la Ministerul Transporturilor vor fi duse la bun sfârşit. „Sunt proiecte foarte importante pentru România, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport şi pentru dezvoltarea economiei. Voi foarte atentă să fie continuate”, a adăugat ea.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, va asigura interimatul la Ministerul Transporturilor.

În cursul dimineţii de miercuri, miniştrii liberali Mariana Câmpeanu, Eugen Nicolăescu, Gigel Ştirbu, Ramona Mănescu, Mihai Voicu, Lucia Varga şi Cristian David s-au prezentat la Palatul Victoria, unde şi-au dat demisiile din funcţii, după ce, marţi seară, conducerea PNL a anunţat ieşirea de la guvernare.