Rapid a primit ultimatul din partea LPF. Echipa e ameninţată cu excluderea din Liga 1

Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa judecării suspendării hotărârii de faliment în cazul clubului Rapid și a trimis cererea giuleștenilor la Curtea de Apel Bucureşti, aceasta urmând să se judece în regim de urgenţă în cursul acestei săptămâni.

05 iul. 2016, 13:59
Rapid a primit ultimatul din partea LPF. Echipa e ameninţată cu excluderea din Liga 1

Marţi, 5 iulie, este prima zi în care avocații Rapidului pot depune solicitarea pentru judecarea în regim de urgență.

Citeşte şi Rapid, aproape de desfiinţare. Clubul a intrat în procedură de lichidare

Contactată de Digi Sport, Liga Profesionistă de Fotbal şi-a exprimat poziţia în cazul Rapidului. „Dacă până în data de 12 iulie nu se suspendă decizia de intrare în faliment a Rapidului, atunci acest club nu va putea participa în Liga 1„, au indicat surse din cadrul LPF.

Următorul sezon din Liga 1 va începe pe data de 22 iulie.