RAPID-VIITORUL 0-0. Cu doi jucători eliminaţi, giuleştenii au scos un punct în faţa trupei lui Hagi

RAPID VIITORUL 0-0. Timp de o repriză Rapidul a jucat cu doi fotbalişti mai puţin, Daniel Niculae şi Josl fiind eliminaţi în finalul primei reprize. Chiar şi aşa, elevii lui Cristi Pustai au scos un egal, 0-0, iar giuleştenii se află acum pe locul 15, la patru puncte de locul care asigură salvarea de la retrogradare.

02 mart. 2015, 09:33

RAPID VIITORUL LIVE VIDEO 0-0. Rapid a obținut un punct deși a jucat a doua repriză cu doi oameni mai puțin. Căpitanul Daniel Niculae a fost eliminat pentru o intrare brutală la Bănel Nicoliță (41), iar cehul Tomas Josl a văzut cartonașul roșu pentru o intrare violentă la Cătălin Munteanu (44).

În minutul 35 al partide nocturna stadionului din Giulești s-a stins pentru câteva secunde, dar apoi s-a activat generatorul de urgență și jocul a putut continua, chiar dacă nocturna nu a fost la capacitate maximă.

Min. 44 Josl este al doilea rapidist care vede carttonaşul roşu.

Min. 42 Daniel Niculae este eliminat pentru un fault dur

Giuleștenii au realizat un afiș special pentru meciul RAPID – VIITORUL, iar fanii sunt îndemnați să vină la meci printr-un mesaj care îl vizează pe Gică Hagi: „Fotbalul are nevoie de suporteri. Nu de regi! Vino alături de noi! Doar tu alegi!”.

RAPID – VIITORUL este LIVE VIDEO AICI.

Citeşte şi: Gica Hagi, REACŢIE BOMBĂ despre disputa ARMATĂ – STEAUA

RAPID VIITORUL LIVE VIDEO. Gică Hagi susține ideea ca echipele aflate în insolvență să fie retrogradate. „Cluburile se plâng că nu au bani, dar au făcut câte 10-15 transferuri. Zici că nu sunt bani, dar vin jucători cu statute importante din Spania sau alte ţări. Dar asta e, o să ne batem pentru salvarea de la retrogradare şi o să vedem ce o să obţinem. Dar LPF şi FRF trebuie să fie atente la lucrurile astea pentru că în joc este competiţie care trebuie să fie curată, puternică şi fair-play. În Europa, când intri în insolvenţă te duci în Divizia B. Te reorganizezi în Liga a II-a în funcţie de gravitatea situaţie. Şi Glasgow Rangers s-a dus în liga a IV-a. Dacă te reorganizezi, mergi în liga a V-a, de ce să nu mergi? Ne e ruşine? Nu trebuie să ne fie ruşine, e criză, asta e realitatea. Dar dacă e criză în fotbal, atunci să fie salarii mici. Băgăm jucători români şi tineri, o luăm de la zero”, a spus Gică Hagi.

Citeşte şi: Hagi are probleme cu banii. TVR l-a dat în judecată din cauza datoriilor

RAPID VIITORUL LIVE VIDEO.  Partida RAPID VIITORUL se dispută luni, de la ora 20:30, în etapa a 19-a din Liga I, LIVE VIDEO la DIGI SPORT. Rapid ocupă locul 16 în clasament, cu 14 puncte, iar Viitorul este pe locul 8, cu 21 de puncte. Rapid vine după victoria reușită în Ghencea, 1-0 cu Steaua, în timp ce Viitorul vine după un eșec, 0-3, acasă, cu CSMS Iași.