Raport îngrijorător UNICEF: Copiii din România sunt săraci, bătuţi şi nu fac mişcare

Aproape jumătate dintre copiii din România sunt bătuţi, înjuraţi şi trăiesc în familii sărace. Ptrivit statisticii realizate de UNICEF, România se situează pe ultimul loc într-un top al ţărilor industralizate.

15 apr. 2013, 06:34
Raport îngrijorător UNICEF: Copiii din România sunt săraci, bătuţi şi nu fac mişcare

Potrivit raportului UNICEF, România se află pe locul 29 din 29 de ţări industrializate studiate. Studiul nu a găsit o relaţie importantă între PIB-ul per capita şi starea generală de bunăstare a copiilor.

Pe locul 1 se află Olanda, fiind urmată de Norvegia şi Islanda. Pe ultimele locuri, înainte de România, sunt Letonia, Litania şi SUA.

În România, 23,6% dintre copii sunt săraci, iar 40% dintre ei spun că familia lor are bani puţini. Singurul capitol la care stăm bine este rata vaccinărilor, 96% dintre minori fiind imunizaţi împotriva celor mai frecvente boli.

În ceea ce priveşte educaţia, suntem tot pe ultimul loc dintre cele 29 de ţări.

Raportul UNICEF arată că 42,41% dintre copiii români sunt implicaţi în bătăi, 41,04% dintre ei fiind agresaţi de alţii.

14,78% dintre cei mici sunt obezi, doar 40,63% mănâncă fructe şi doar 45,34% mănâncă micul dejun. Şi mai îngrijorător este faptul că doar 19,61% dintre copiii români fac sport.

Din păcate, 30,71% dintre adolescente devin mămici, 10,60% dintre minori fumează, 17,50% beau alcool şi 6,08 se droghează cu canabis.

În ceea ce priveşte rata omicidiului printre minori, ne aflăm pe locul 27 din 29, iar 42% dintre copiii din România sunt afectaţi de poluarea aerului. Mai mult, 39,69% dintre copiii români au probleme cu locuinţa.

VEZI RAPORTUL COMPLET PE SITE-UL UNICEF