RATB va introduce autobuze pentru transportul elevilor Şcolii 141, care va fi demolată, până la Şcoala 127

Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 141 "Ion I. C. Brătianu" din Capitală, al cărei tavan s-a prăbuşit în luna mai şi care va fi demolată, vor fi transportaţi la Şcoala Gimnazială nr. 127, unde au fost mutaţi, cu autobuze ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), proiectul în acest sens fiind adoptat luni în şedinţa în şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

11 sept. 2017, 14:48
RATB va introduce autobuze pentru transportul elevilor Şcolii 141, care va fi demolată, până la Şcoala 127

Proiectul privind introducerea liniei de autobuz 327 a fost votat în unanimitate în şedinţa CGMB.

„Având în vedere faptul că Şcoala nr. 141 este în curs de reabilitare, ca urmare a prăbuşirii tavanului de pe hol, elevii aceste unităţi vor urma cursurile la Şcoala nr. 127. (…) Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a solicitat ca, printr-o decizie administrativă luată la nivelul municipiului Bucureşti, să se asigura transportul elevilor ărin înfiinţarea unei şinii de transport, pe traseul între Şcoala Generală nr. 141, situată pe strada Amurgului nr. 35, Sector 5, şi Şcoala Gimnazială nr. 127, situată pe str. Munţii Carpaţi, nr. 72, Sector 5”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Consiliul Local al Sectorului 5 a decis, în 22 august, ca Şcoala nr. 141 din Sectorul 5 al Capitalei, al cărei tavan s-a prăbuşit în luna mai a acestui an, să fie demolată. Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a declarat că, în urma expertizei tehnice făcute, s-a constatat că demolarea şcolii este singura soluţie bună pe termen lung. Elevii Şcolii 141 au fost mutaţi la Şcoala nr. 127, unde există un corp de clădire liber, până la reconstruirea şcolii.