Război în Siria: Peste un milion de sirieni trăiesc asediați

Peste un milion de sirieni din 46 de localități trăiesc asediați, în principal de către regimul sirian și aliații săi, după aproape cinci ani de război în țară, au indicat marți două organizații neguvernamentale, considerând criza ca ''mult mai gravă'' decât a estimat Organizația Națiunilor Unite (ONU), relatează agenţia France Presse.

09 feb. 2016, 16:27
Război în Siria: Peste un milion de sirieni trăiesc asediați

Potrivit celor două ONG-uri — PAX (Olanda) și The Syria Institute (SUA)—, noi date ”arată că există peste un milion de sirieni care trăiesc asediați în mai multe locuri în Damasc și în regiunea sa, precum și în Homs, Deir Ezzor și în provincia Idleb”.

Cele 46 de localități au în total 1.099.475 de persoane, asediate în mare parte de către trupele regimului, potrivit unui raport. Persoanele respective se confruntă cu ”un risc sporit de deces” din cauza lipsei de hrană, electricitate și apă curentă.

Datele au fost strânse de către ”o rețea largă de contacte din localitățile asediate” care lucrează pentru proiectul ”Siege Watch”, demarat de către cele două ONG-uri.

Citeşte şi: Scrisoarea sfâşietoare a unui bărbat care moare de foame în Siria: „Un kilogram de zahăr costă 300 de dolari”

Criza din Siria a localităților asediate ”este mult mai gravă” decât estimează Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare, se precizează în raport. Ultimele cifre ale ONU indicau aproape o jumătate de milion de persoane care trăiesc asediate, dintre care mai mult de jumătate de către regimul sirian.

Potrivit raportului celor două ONG-uri, guvernul de la Damasc recurge la ”strategia înfometării sau la capitulare” în mod sistematic în toată țara.

”Guvernul sirian și aliații săi sunt de departe responsabili de cele mai importante asedii împotriva civililor sirieni”, dau asigurări cele două ONG-uri în raportul lor, publicat marți: ”din cele aproape 50 de localități, doar două sunt asediate de către grupări armate ale opoziției”, în localitățile Foua și Kafraya din provincia Idleb (nord-vest).

”O a treia localitate, un grup de cartiere din orașul Deir Ezzor, este asediată atât de Statul Islamic, cât și de guvernul sirian”, afirmă autorii raportului. În acest oraș din estul Siriei, asediat din ianuarie 2015, trăiesc peste 200.000 de persoane.

Din cele 46 de localități, 36 se află în jurul capitalei Damasc, inclusiv Douma și Zamalka, în regiunea Ghouta orientală. În această provincie sunt vizate, de asemenea, Madaya, unde 46 de persoane au murit de foame de la începutul lui decembrie, și Zadani, unde au fost semnalate cazuri de foamete, provocând o mobilizare internațională, notează Agerpres.