Reacţia lui Laurenţiu Reghecampf, după eliminarea Stelei din Liga Europa

Laurenţiu Reghecampf şi-a arătat dezamăgirea pentru ratarea calificării în 16-imile Ligii Europa, dar a afirmat că este mulţumit de evoluţia jucătorilor săi.

08 dec. 2016, 18:42
Reacţia lui Laurenţiu Reghecampf, după eliminarea Stelei din Liga Europa

Cred că am făcut un joc destul de bun, am marcat un gol, dar trebuia să mai marcăm. Cred că toţi băieţii au muncit foarte mult, au alergat, sunt mulţumit de ei. Ştiam că Villarreal va pune presiune, va încerca să marcheze foarte repede. Păcat că nu ne-am calificat.

Ştiam că va fi un meci greu, de aceea am ales să încep cu Popa, mai ales că Golubovici are fractură. Când ai un atacant puternic poţi să te lupţi altfel. Cu siguranţă jucătorii care vor veni în iarnă vor aduce un plus, echipa va arăta altfel. Încercăm să construim o echipă, iar ce am văzut în seara asta îmi dă speranţe„, a declarat Reghecampf la Sport.ro.

Citeşte şi Gigi Becali e foc şi pară după Villarreal-Steaua 2-1: Nu înţeleg, iei cei mai buni jucători şi nu confirmă la Steaua

Steaua a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de Villarreal, în ultima etapă a grupei L a Ligii Europa, ratând calificarea în 16-imile competiţiei.

Citeşte şi Steaua a ratat calificarea în ultima secundă. Trupa lui Reghe a fost eliminată din Liga Europa

În urma acestui rezultat românii părăsesc competiţia, iar spaniolii merg în 16-imi, alături de turcii de la Osmanlispor. Şi FC Zurich a fost eliminată. În celălalt meci al grupei, Osmanlispor a învins, tot joi, cu 2-0 (0-0), pe FC Zurich.