REACŢII după CRIMA din Copou: „Astăzi avem la şcoală copii trişti”

Şcoala unde a învăţat eleva de 16 ani ucisă de prietenul ei în Parcul Copou este în doliu. "Îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală, în siguranţă, 24 din 24. Astăzi avem la şcoală copii trişti, nu se pot opri din plâns", a spus cu lacrimi în ochi directoarea Liceului "Dimitrie Cantemir" din Podu Roş.

03 mart. 2015, 07:48
REACŢII după CRIMA din Copou: „Astăzi avem la şcoală copii trişti”

Colegii fetei ucise, dar şi profesorii, sunt încă în stare de şoc. Diana era o fire sensibilă, studioasă, cu o lumină aparte în priviri. Era singura fată la părinţi, iar moartea ei subită a lăsat în urmă doi părinţi disperaţi. Eleva va fi înmormântată marţi, la ora 13.00, la Biserica din Horpaz, locul unde locuieşte bunica sa, dar şi familia criminalului, scrie ziaruldeiasi.ro.

Citeşte şi Mesaj SFÂŞIETOR postat pe Facebook de tatăl elevei ucise de iubit

Colegii ei de clasă împreună cu diriginta şi cu mine vom merge organizat, cu un autocar, la înmormântare. Evident, elevii vor merge doar cu acordul părinţilor. Astăzi (luni n.r.) nu am putut perturba programul, în şcoală fiind simulare, dar mâine (marţi n.r.) vom aranja un loc în care prietenii şi elevi din şcoală să-i poată aprinde o lumânare. Vom face şi o slujbă, o comemorare cu preot în careul şcolii„, a declarat Anca Dimitriu, directorul Liceului „Dimitrie Cantemir” din Podu Roş.

Reprezentanţii şcolii se gândesc să ia atutudine cu privire la această nenorocire şi să publice o scrisoare către toate instituţiile statului cu privire la violenţa din rândul tinerilor.

Criminalitatea aparţine străzii, trăim într-o societate degradată şi îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală, în siguranţă, 24 din 24. Astăzi avem la şcoală copii trişti, nu se pot opri din plâns„, a adăugat directorul şcolii unde învăţa Diana.

Elevă în clasa a IX-a la specializarea Ştiinţe Socio-umane, Diana voia să devină avocat ori psiholog. Iar pentru viitorul ei se pregătea încă de pe acum, împlicându-se în toate proiectele de la şcoală şi participând la olimpiade şi concursuri, de ale căror rezultate profesorii săi erau mândri. Recent, a obţinut menţiune la Olimpiada Judeţeană de română, iar în această perioadă făcea pregătire la şcoală la engleză, fiind un profil intensiv engleză. Aceasta a intrat la „Cantemir” cu o medie de admitere peste 9, şi cu o medie de absolvire a gimnaziului de 9,35. Profesorii săi de la clasă spun că era cu mult bun-simţ şi că niciodată nu i s-a citit pe chip că ar avea vreun necaz ori vreo depresie specifică vârstei.

Citeşte şi Adolescentul care şi-a ucis iubita în parcul Copou, arestat preventiv pentru 30 de zile

Colegii mei nu au remarcat niciun fel de tristeţe la ea, era o fetiţă care promitea foarte mult în dezvoltarea ei personală, avea o evoluţie lăudabilă. Era genul de copil pe care orice profesor şi orice părinte şi l-ar dori„, a spus unul dintre profesorii săi.

Colegii săi nu pot concepe faptul că nu o vor mai vedea în clasă şi că nu o vor mai putea strânge în braţe. Clasa Dianei este cunoscută în şcoală ca un colectiv unit, iar colegii săi spun că toţi sunt ca fraţii şi că simt că şi-au pierdut o soră. Aceştia povestesc că Diana era o persoană extrovertită şi că dacă ar fi avut vreo problemă, ei ar fi ştiut, şi-ar fi dat seama.

Trupul Dianei a fost găsit, sâmbătă, de către o femeie care se plimba prin Parcul Copou lângă un copac. Deşi echipajul SMURD a încercat timp de zeci de minute să o resusciteze, totul a fost în zadar. Adolescentul care i-a luat zilele este prietenul ei, Eduard Perju, în vârstă de 16 ani. Acesta a strangulat-o pe fată de gât cu un colier de plastic.

Citeşte şi Ucigaşul elevei de la Iaşi şi-a recunoscut crima. Tânăra a fost strangulată din gelozie