RECORD de RECLAMAŢII. De ce a depus un bărbat 1000 de sesizări la primăria din Feteşti VIDEO

Un bărbat din Feteşti sesizează pe oricine şi orice. În 8 ani a depus peste 1000 de sesizări şi are nenumărate procese pe rol. Exasperaţi, angajaţii primariei l-au dat în judecată pentru că funcţionarii nu mai fac faţă teancurilor de reclamaţii.

02 aug. 2015, 05:33
RECORD de RECLAMAŢII. De ce a depus un bărbat 1000 de sesizări la primăria din Feteşti VIDEO

Constantin Caraş i-a adus pe funcţionarii din Feteşti în pragul disperării. Oamenii nu mai reuşesc să facă faţă tuturor reclamaţiilor pe care le depune bărbatul. Mai mult, el vine şi la toate şedinţele de Consiliu Local.

Supărat că nu este ascultat, pensionarul chiar a blocat o maşină a corpului de control al Curţii de Conturi care făcea verificări la primărie.

„Pichetez primăria, Consiliul Local, am anunţat jandarmeria. Am fost şi la Înalta Curte. Mai am pe rol aici şapte, opt dosare în care eu sunt dat în judecată pentru abuz de drept, că fac prea multe petiţii”, spune pensionarul.

Bărbatul de 62 de ani a făcut peste 1000 de reclamaţii în opt ani. Se plânge că nu îi este respectat dreptul la proprietate, dar şi că preţul apei e prea mare.

„L-am chemat în judecată pentru petiţionare abuzivă. Obstrucţionează foarte mult activitatea serviciilor din primărie. Depune zilnic câte 2-3 petiţii”, a declarat Gheorghe Catrinoiu, primarul municipiului Feteşti.

Pensionarul este acum hotărât să depună o plângere şi la preşedinţie.