Curtea Constituţională a amânat din nou o decizie în problema căsătoriilor gay UPDATE

Curtea Constituţională a avut termen de control joi în dosarul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate împotriva articolului de Cod Civil care nu recunoaşte căsătoriile gay încheiate de cetăţeni români în străinătate. Pentru că nu a primit toate documentele solicitate de la Curtea Europeană de Justiţie, CCR a stabilit un nou termen pe 27 iunie.

30 mart. 2017, 06:34
Curtea Constituţională a amânat din nou o decizie în problema căsătoriilor gay UPDATE

UPDATE Curtea Constituţională a stabilit un nou termen de discuţie pentru 27 iunie, având în vedere că nu au fost primite toate punctele de vedere solicitate Curţii Europene de Justiţie. Sesizarea va împlini astfel un an până la o eventuală soluţionare.

Surse din CCR au declarat joi, pentru News.ro, că a fost stabilit un nou termen pentru 27 iunie, fiind aşteptate în continuare răspunsuri şi puncte de vedere de la Curtea Europeană de Justiţie.

Aceste puncte de vedere au fost solicitate la finalul anului 2016.

La şedinţa de joi dosarul a avut doar termen de control, pentru verificarea primirii răspunsurilor.

 

Curtea Constituțională a amânat în noiembrie 2016 pronunțarea asupra sesizării referitoare la nerecunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex, președintele Valer Dorneanu arătând marți că judecătorii vor adresa întrebări preliminare Curții de Justiție Europene.

„Am suspendat-o până o să primim răspunsul şi am stabilit un termen de control după 30 martie 2017”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu. 

Dosarul aflat pe masa judecătorilor Curţii a fost deschis în urma unui proces intentat de cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi de americanul Robert Clabourn Hamilton, care s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010. Cei doi contestă prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate.