Rednic. Ar fi o surpriză să ne calificăm la EURO 2020, dar nici nouă în ’84 nu ne dădea nimeni şanse

Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, susţine că ar fi o surpriză ca echipa naţională să se califice la EURO 2020 având ca adversare Spania, Suedia şi Norvegia, dar a precizat că nici în preliminariile pentru EURO 1984, când juca la prima reprezentativă, nu dădea nimeni nicio şansă României în grupă cu Italia, campioana mondială de la acea dată.

03 dec. 2018, 13:24
Rednic. Ar fi o surpriză să ne calificăm la EURO 2020, dar nici nouă în ’84 nu ne dădea nimeni şanse

„De ce să nu avem şanse? Noi pentru EURO ’84 aveam vreo şansă cu campioana mondială în grupă? Italia câştigase Cupa Mondială în ’82, ce, ne dădea nouă cineva vreo şansă? Dar am terminat grupa pe primul loc. I-am bătut aici şi am făcut egal la ei. Şi aveam atunci şi Suedia în grupă. Ar fi o surpriză să ne calificăm din grupa asta, ţinând cont că e Spania în grupă. Dar în fotbal se pot întâmpla multe. Nu-l mai avem pe Cămătaru, dar azi îl avem pe Ţucudean”, a afirmat Rednic, luni, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi EURO 2020: As a identificat principalele adversare ale Spaniei: Suedia şi România

România va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta. La EURO 2020 se vor califica doar primele două clasate din fiecare grupă. Meciurile din preliminariile se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2019.

Meciurile turneului final se vor desfăşura în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, în 12 ţări, Anglia, Azerbaidjan, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, România, Rusia, Scoţia, Spania şi Ungaria. Arena Naţională din Bucureşti va fi gazda a patru meciuri de la turneul final de peste doi ani, trei partide din cadrul Grupei C (14, 18 şi 22 iunie) şi un meci din optimile de finală (29 iunie).