ACUZE GRAVE. Reghecampf, într-un nou scandal de BLAT LA PARIURI

Valeriu Răchită a făcut dezvăluiri de senzație despre mafia pariurilor. Acesta a detaliat un episod care a avut loc în urmă cu aproape patru ani, atunci când era antrenor la Petrolul Ploiești, la un meci cu Concordia Chiajna, echipă pregătită atunci de Laurențiu Reghecampf.

16 feb. 2016, 08:33
ACUZE GRAVE. Reghecampf, într-un nou scandal de BLAT LA PARIURI

„Povestea asta cu pariurile mi s-ar fi părut normală dacă se prindea un pește mare. Din punctul meu de vedere peștii mari înseamnă acel om de lângă o echipă de fotbal sau lângă un tenismen, care obligă ca un rezultat să fie știut dinainte și să mizeze sume enorme pe acel rezultat. Astea sunt pariurile trucate! Că pariază 10 lei, 100 de lei sau mai știu eu cât pe cinci, șanse meciuri și pierde trei din ele se întâmplă… Pariurile și oamenii care trebuie trași la răspundere sunt cei care sunt pe lângă echipă, sunt pe lângă sport și truchează meciurile”, a declarat Valeriu Răchităm la Dolce Sport.

CITEŞTE ŞI ŞOC în LIGA I. Şumudică, prins la PARIURI. Riscă o suspendare de DOI ANI

„Am vorbit cu șeful de integritate de la Federație că aș vrea să aflu și eu răspunsul după 4 ani de la acel meci Petrolul – Concordia Chiajna, 3-4, când noi conduceam cu 3-1 în minutul 85! Atunci, portarul nostru s-a gândit să ia cam două goluri ale lui sută la sută și a mai fost un fundaș căruia nu vreau să-i pronunț numele. Lui Matteo Gritti pot să-i pronunț numele pentru că era italian și a fost reținut după două săptămâni! Nu am avut informația despre el… Eu îl luasem din Elveția, nu venea din Italia. Jucase doi ani în Elveția și am înțeles că lucrurile pentru care era anchetat erau făcute în Italia… Aș vrea să mi se spună dacă acel meci s-a terminat și a fost jucat pe teren sau într-un laborator! Nu mi-a spus dacă este anchetat sau se fac cercetări, dar sper să aflu odată acest răspuns”, a mai spus fostul antrenor al Petrolului din 2012, demis imediat după acel meci.

PETROLUL – CHIAJNA 3-4
Au marcat: Younes Hamza ’23, ’35, ’64 / Rocha ’35, Dos Santos ’85, ’90, Dinu ’90+3

Petrolul Ploieşti: Gritti – Străuţ (Dina ’90+2), Melinte, Bikana, Ben Djemia – Mustivar, V. Negru (Stoimirovic ’40) – Opriţa (Buhuşi ’85), Boudjemaa, Hamza Younes – Zerka. Antrenor: Valeriu Răchită
Concordia Chiajna: Gospodinov – Krumov, Mamele, Bratu, Guilherme – Filip, Petrovic (V. Dinu ’28) – Ad. Popa, I. Iordache (Dos Santos ’46), V. Munteanu (Iancu ’79) – Rocha. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.