Reghecampf şi-a găsit deja echipă în Liga 1. În weekend poate juca împotriva lui Dinamo

Laurenţiu Reghecampf, demis în urmă cu opt zile de la formaţia saudită Al Hilal, s-a reîntors în România, iar la sfârşitul acestei săptămâni ar putea sta pe banca tehnică pentru prima oară în actualul sezon al Ligii 1.

23 feb. 2015, 06:47
Reghecampf şi-a găsit deja echipă în Liga 1. În weekend poate juca împotriva lui Dinamo

Laurenţiu Reghecampf a rezistat doar şase luni pe banca tehnică a lui Al Hilal, antrenorul de 39 de ani urmând să-şi continue cariera în România, dată fiind perioada dificilă de a-şi găsi un alt angajament în străinătate, toate campionatele aflându-se în plină desfăşurare.

Potrivit Gazetei Sporturilor, Reghecampf va merge luni la Cluj pentru a discuta cu oficialii „şepcilor roşii” posibilitatea de a prelua postul lui George Ogăraru ce-ar urma să fie destituit după înfrângerea cu ASA Târgu Mureş, scor 1-3, în meciul de duminică. Dacă va ajunge la un acord cu Universitatea Cluj, Reghe ar putea debuta chiar în week-end, în Ştefan cel Mare, contra lui Dinamo.

Laurenţiu Reghecampf şi-a început cariera de antrenor în 2010, el pregătindu-le până acum pe Gloria Bistriţa, Universitatea Craiova, Concordia Chiajna, Steaua şi Al Hilal.