Regizorul iranian Asghar Farhadi nu va participa la ceremonia de decernare a premiilor Oscar

Regizorul iranian Asghar Farhadi a declarat, duminică, că nu va participa la ceremonia de acordare a premiilor Oscar din luna februarie, din cauza ordinului executiv privind migrația semnat de către președintele american, Donald Trump, relatează DPA.

30 ian. 2017, 08:46
Regizorul iranian Asghar Farhadi nu va participa la ceremonia de decernare a premiilor Oscar

Farhadi, al cărui film „The Salesman” este nominalizat pentru cel mai bun film străin la Oscaruri, declarase inițial că va participa la gală, pentru a vorbi despre „circumstanțele mediatice ale evenimentului”, potrivit Agerpres.

„Cu toate acestea, se pare că posibilitatea acestei prezențe este însoțită de ‘dacă’ și ‘dar’, pe care le găsesc inacceptabile, chiar dacă s-ar face excepție pentru călătoria mea”, a precizat Farhadi.

Regizorul a subliniat, de asemenea, că interdicția de călătorie impusă de Trump este „injustă”.

Sâmbătă, Academia de Arte și Științe Cinematografice, care găzduiește premiile Oscar, s-a declarat „extrem de îngrijorată” de posibilitatea ca regizorul să nu poată intra în Statele Unite.

Donald Trump a semnat, vineri, un ordin executiv de suspendare a programului SUA privind refugiații pentru 120 de zile și de interzicere a intrării refugiaților sirieni pe teritoriul SUA pe termen nelimitat.

Ordinul interzice de asemenea cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane, precum Iranul, intrarea în SUA timp de 90 de zile, indiferent dacă aceștia încearcă să obțină statutul de refugiat sau nu.

Taraneh Alidoosti, cea mai cunoscută actriță iraniană, prezentă pe afișul dramei „The Salesman”, a declarat joi că va boicota ceremonia acordării premiilor Oscar.

CITEŞTE ŞI: Ordinul anti-imigraţie dat de Donald Trump a fost blocat de un judecător