Relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol se deteriorează

Relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol se agravează ca urmare a adoptării unor măsuri neprietenoase din partea Republicii Moldova faţă de Transnistria, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute aşa-numitul preşedinte transnistrean Evgheni Şevciuk într-un interviu la un post local de televiziune, preluat de publicaţia on-line moldoveană Beltsy.md, în versiunea sa în limba rusă.

29 sept. 2014, 09:35
Relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol se deteriorează

În acest sens, Şevciuk a indicat că în ministerele de forţă din Republica Moldova a apărut în ultimul timp un număr mare de consilieri din România în vederea unui schimb de experienţă. În opinia sa, acest schimb de experienţă a şi condus la acutizarea relaţiilor dintre Transnistria şi Republica Moldova, potrivit Agerpres.

În plus, liderul de la Tiraspol şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu deschiderea de către Chişinău a unor dosare penale împotriva unor responsabili transnistreni.

Republica Moldova îi cere Rusiei să îşi RETRAGĂ TRUPELE din TRANSNISTRIA

Chişinăul, a mai spus el, a îngheţat emiterea de certificate pentru producătorii agricoli din Transnistria, ceea ce împiedică livrarea de produse agricole în Federaţia Rusă. Cu toate acestea, exporturile de produse agricole au crescut în ultima jumătate de an, a spus el, adăugând că această problemă va putea fi rezolvată dacă ‘partenerii de la Chişinău şi Kiev nu vor pune piedici’.

Şeful Biroului pentru Reintegrare de la Chişinău, Gheorghe Bălan, a denunţat ca false aceste acuzaţii, indicând că nu există nicio blocadă împotriva Transnistriei, care exportă în Europa într-un procent mai mare decât în Rusia.

„Dacă aţi fost atenţi, Şevciuk învinuieşte şi Kievul şi Chişinăul. Şi asta în condiţiile în care exporturile către Federaţia Rusă au crescut cu 24%, iar în UE acestea reprezintă aproximativ 60%. (Prin urmare) să vorbeşti despre vreo blocadă e aberant”, a spus Bălan.

Comandantul forţelor NATO: Rusia poate pătrunde în Republica Moldova şi Transnistria