RELAXAREA FISCALĂ îi năuceşte pe guvernanţi. Coaliţia e bulveresată de măsuri contradictorii

Coaliţia de guvernământ din Cehia a lăsat impresia unei degringolade interne miercuri după ce Parlamentul a aprobat reducerea surpriză a unei taxe pe combustibil, după care şi-a anulat propria decizie o oră mai târziu pe fondul obiecţiilor exprimate de ministrul de finanţe faţă de această măsură.

RomaniaTV.net
23 iul. 2014, 16:39
RELAXAREA FISCALĂ îi năuceşte pe guvernanţi. Coaliţia e bulveresată de măsuri contradictorii

Haos în parlamentul ceh, unde aleşii aprobă o măsură de relaxare fiscală şi o anulează o oră mai târziu.
Aleşii cehi au aprobat reducerea taxelor pe benzină şi motorină cu circa 14 miliarde de coroane (690 de milioane de dolari) pe an începând din 2015, ca o adăugire la un proiect de lege ce vizează o relaxare fiscală doar pentru fermieri.

Aprobarea măsurii, sprijinită de o parte din membrii coaliţiei de guvernământ de centru-stânga, a suscitat mânia ministrului de finanţe Andrej Babis, care a văzut în aceasta o mână întinsă firmelor de distribuţie de combustibil ce nu s-ar fi tradus printr-o scădere a preţurilor la pompe.

‘Cele 14 miliarde (…) vor ajunge la firmele de distribuţie’, a explicat Babis, adresându-se Camerei Inferioare a Legislativului de la Praga. ‘Şi dacă nu înţelegeţi acest lucru, vă invit o sesiune de învăţare’, a adăugat el. Ministrul a subliniat că reducerea propusă ar fi scăzut taxele pe accize din Cehia sub nivelurile minime permise în cadrul Uniunii Europene. În context, deputaţii au ales să îşi revoce decizia. Proiectul de lege nu va mai fi reexaminat până vineri, în condiţiile în care deputaţii au solicitat o pauză.

Citeşte şi Noul COD FISCAL a fost trimis miniştrilor. A fost eliminată impozitarea maşinilor mici

‘Din punct de vedere politic, percep aceasta ca o modalitate extrem de periculoasă de a promova schimbarea (…) Doar dacă nu reprezintă o încălcare a acordului de coaliţie ca o parte din deputaţii coaliţiei să voteze asupra unor legi ce influenţează în mod fundamental bugetul fără consultarea prealabilă a ministrului de finanţe’, a afirmat economistul-şef de la UniCredit Bank, Pavel Sobisek. ‘În acest caz ar trebui schimbat rapid acordul de coaliţie sau dizolvat guvernul de coaliţie’, a remarcat el