Reţeta rapidă de pască cu brânză şi stafide, fără aluat

Ai puțin timp la dispoziție și vrei să prepari în casă dulciurile pentru Paști? Atunci această rețetă de pască rapidă cu brânză și stafide, fără aluat este exact ce ai nevoie.

12 apr. 2017, 14:21
Reţeta rapidă de pască cu brânză şi stafide, fără aluat

De ce ai nevoie pentru pasci cu brânză, fără aluat

750 g brânză de vaci

50 g stafide

5 ouă

200 g smântână

250 g zahăr

4 linguri făină

5 linguri griș

1-2 lingurițe esență de vanilie

1 praf de sare

Cum se prepară pasca cu brânză fără aluat

Separi albușurile de gălbenușuri. Freci gălbenușurile cu zahărul până când capătă o consistență cremoasă. Bați albușurile spumă tare cu un praf de sare. Separat, mixezi brânza, bine scursă, cu smântâna, adaugi gălbenușurile, făina, grișul, stafidele înmuiate în rom și esența de vanilie. La final, încorporezi cu mișcări de jos în sus albușurile bătute spumă.

Torni compoziția într-o tavă tapetată și o ții la cuptor până când se rumenește.

Vezi cum se prepară ciorba din cap de miel.