REŢETA ZILEI: Pâine bucovineană cu cartofi

O vară așa, ca aceasta de-acum. Și-un "dor de ducă" prin țară, căutând oameni, întâmplări și rețete noi, care să-mi descopere lumi fabuloase. O duminică împlinită în rugăciune la Mănăstirea Sucevița și de acolo drum deschis prin ploaia văratică, printre satele bucovinene, spre Vicovu de Sus, unde aveam să adăstam două zile. Să ne "hodinim" (cum e vorba locului), după lungul "circuit culinar" pe care îl dedicasem Bucovinei.

RomaniaTV.net
01 iul. 2015, 13:05
REŢETA ZILEI: Pâine bucovineană cu cartofi

Acolo, în casă la tușa Maria – strasșnică găzdoaie, la aproape șapte decenii (cât avea pe atunci), rumenă în obraji cum îi focul și aprigă precum acesta când era vorba de gospodăria ei, dar moale și blândă cum e căldura lui în serile de iarna – , ei, bine, acolo am învățat a face pâine din cartofi, dulce și plină la gust și atât de potrivită cu felurile de mâncare ce ne erau puse dinainte la masă: borș gătit ca-n Bucovina, cu hribi și… mujdei de usturoi, sarmale cu urdă și smântână, o tocană ca-n obcini (din carne de vacă și de porc, ardei, usturoi și smântână și altele, după gustul oamenilor de acolo).

Pâinea o pregătise, sub îndrumarea tușii, fiică-sa, Marișica (îi scriu numele astfel, ca să respect pronunția din zonă), dintr-un kilogram de cartofi (de Suceava), două linguri cu zahăr, două kilograme de făină de grâu, 100 g drojdie de bere, un litru și jumătate de apă caldă și o lingură cu sare grunjoasă.

Citește rețeta pe ANTENA SATELOR.