LAURA CODRUŢA KOVESI, „baschetbalista din fruntea DNA”, pentru REUTERS: Presiunile politicului vor continua

Procurorul şef al DNA a acordat un interviu pentru Reuters în care a vorbit despre presiunile la care este supusă instituţia pe care o conduce. Totodată, Laura Codruţa Kovesi declară că rezistenţa procurorilor la aceste presiuni a crescut.

19 feb. 2015, 07:49
LAURA CODRUŢA KOVESI, „baschetbalista din fruntea DNA”, pentru REUTERS: Presiunile politicului vor continua

În articolul publicat de Reuters, jurnaliştii laudă performanţa DNA-ului condus de Kovesi, care a stabilit un record de 1.138 de anchete finalizate cu o condamnare definitivă. Jurnaliştii mai scriu că au ajuns după gratii oameni care cândva păreau invincibili.

Chiar de la începutul materialului, Reuters relatează că lupta anticorupţie în România a ajuns să aibă un asemenea succes, încât „echipele de televiziune se află mereu în faţa DNA, aşteptând ca următorul politician, om de afaceri sau judecător să fie adus la DNA”.

Citeşte şi: Kovesi: Raportul MCV evidenţiază faptul că unele anchete au fost blocate în Parlament

Jurnaliştii de la Reuters scriu şi despre dosarele de corupţie în care sunt implicaţi cumnatul premierului Victor Ponta dar şi socrul acestuia. Totodată, publicaţia aminteşte şi de alte cazuri cum ar fi cel în care a fost implicat fratele fostului preşedinte, alţi miniştri sau politicieni, evenimente care au ţinut prima pagină a ziarelor. 

Mai mult, 7% din parlamentarii aleşi in 2012 au fost condamnaţi sau sunt anchetaţi pentru fapte de corupţie, scrie Reuters.

În acest sens, presiunea politicienilor asupra anchetatorilor a crescut, odată ce anchetele DNA au atins cel mai înalt nivel al politicii, a declarat Kovesi. Totuşi, fosta jucătoare de baschet, în vârsta de 41 de ani, nu pare a fi îngrijorată. Procurorul şef al DNA a adăugat că este important ca politicienii din România să ajungă la maturitatea la care să înţeleagă că procurorii nu îşi fac decât datoria.

Citeşte şi: DENUNŢUL ELENEI UDREA depus la DNA. Documentul integral – noi dezvăluiri şi acuzaţii

Totodată, jurnaliştii de la Reuters povestesc şi despre acuzaţiile care i s-au adus procurorului şef al DNA.  

„În luna ianuarie, un fost candidat la prezidenţiale (Elena Udrea – n. red.), aflat sub ancheta DNA, a susţinut că Laura Codruţa Kovesi datorează numirea sa la DNA influenţei unui oficial de servicii secrete, acuzaţie pe care Kovesi a respins-o şi a catalogat-o ca fiind o mizerie”, mai noteaza sursa citată.

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Cristi Danileţ, se arată „îngrijorat de amplitudinea cazurilor de coruptie pentru că acestea demonstrează că societatea românească este bolnavă de sus până jos. De la sănătate şi educaţie, până la justiţie, politică şi mediul de afaceri, tot sistemul este corupt”.

Citeşte şi: Kovesi: Raportul MCV evidenţiază faptul că unele anchete au fost blocate în Parlament

În plus, Reuters mai notează că magistraţii încă încalcă legea. Potrivit sursei citate, 7 judecători şi 13 procurori au fost condamnaţi la închisoare pentru corupţie. Jurnaliştii relatează şi despre cazul lui Toni Greblă, fost judecător CCR, implicat acum într-un dosar de corupţie şi acuzat că a primit mită „un BWM şi două rochii pentru soţia sa”