REZULTATE ALEGERI MOLDOVA 2014: Socialiştii pe primul loc, dar partidele pro-europene au majoritatea VIDEO

REZULTATE ALEGERI MOLDOVA 2014: Surpriză de proporţii la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Socialiştii proruşi conduşi de Igor Dodon se află pe primul loc după numărarea parţială a voturilor, obţinând peste 21% din voturi. Cu toate acestea, partidele pro-europene au majoritatea în viitorul parlament.

01 dec. 2014, 06:35

REZULTATE ALEGERI MOLDOVA 2014, după 89.19 % din procesele verbale prelucrate:

PSRM – 21.34%
PLDM – 19.46%
PCRM – 17.95%
PD -15.78%
PL – 9.36%
PCR – 5.02%

REZULTATE ALEGERI MOLDOVA 2014: În viitorul Parlament vor ajunge deputați socialiști, liberal-democrați, comuniști, democrați și liberali. Cel puțin așa arată datele neoficiale după prelucrarea a 87,7% din procesele verbale.

Astfel, rezultatele preliminare arată că 26 de mandate le va obţine PSRM (21.6% din voturi), după care urmează PLDM cu 23 de mandate (19.3%), PCRM cu 21 mandate (17.83%) , PDM cu 19 mandate (15.76%) şi PL cu 12 mandate (9.38%).

REZULTATE ALEGERI MOLDOVA 2014: Socialiştii proruşi conduşi de Igor Dodon se află pe primul loc după numărarea parţială a voturilor, obţinând peste 21% din voturi, potrivit România TV.

Pe locul doi s-au clasat liberal-democraţii proeuropeni ai lui Vlad Filat, cu peste 19%.

Pe poziţia a treia a ieşit Partidul Comunist condus de Vladimir Voronin, care a obţinut aproape 18 la sută din voturi.

REZULTATE ALEGERI MOLDOVA 2014, după 87.90 % din procesele verbale prelucrate:

PSRM – 21.57%
PLDM –  19.32%
PCRM –  17.82%
PD -15.75%
PL – 9.43%
PCR – 4.99%

Cu toate acestea, electoratul de peste Prut a preferat partidele proeuropene. Mai exact, cele trei partide proeuropene au împreună mai multe voturi decât cele două formaţiuni proruse. Până acum au fost numărate aproape peste 87% din voturi.

Citeşte şi ALEGERI MOLDOVA 2014. Iurie Leancă: O Moldovă fără Europa NU POATE FI

Partidul Socialiştilor, declarat ferm anti-occidental şi anti-românesc, s-a clasat pe primul loc în scrutinul crucial de peste Prut. Potrivit analiştilor politici, partidul lui Dodon a câştigat voturile care, în mod normal, ar fi mers către formaţiunea spionului Renato Usatîii, care a fost eliminată din cursă.

Celălalt partid prorus din cursa electorală, Partidul Comunist condus de Voronin, a ocupat poziţia a treia. În ciuda rezultatelor obţinute de formaţiunile politice antioccidentale, cele proeuropene au reuşit să strângă mai multe voturi. Pe locul doi s-au clasat social-democraţii lui Vlad Filat, în timp ce partidul democrat condus de Marian Lupu şi cel liberal condus de Mihai Ghimpu au obţinut locurile patru şi cinci.