Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2012: Admiterea la liceu, neafectată de subiectul contestat la română

Publicat: Miercuri, 27 Iunie 2012 17:23 // Actualizat: Miercuri, 27 Iunie 2012 20:35 // Sursa: RTV.net

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2012. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că baremul de corectare la limba şi literatura română nu va fi modificat şi a dat vina pe fosta conducere a Ministerului Educaţiei pentru "ambuguităţile" de la examenul de limba română. Mai mult, Pop i-a asigurat pe elevi că repartizarea computerizată la licee nu va fi afectată de varianta contestată. Pop a anunţat miercuri că elevii care nu au răspuns conform baremului la subiectul controversat de la proba de limba română vor primi cele şase puncte aferente cerinţei respective numai dacă acestea îi vor ajuta la repartizarea în liceul pe care şi l-au ales

Elevii de clasa a VIII-a se pregătesc de admiterea la liceu
Foto: actualitateaprahoveana.ro

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2012.

Liviu Pop a declarat, miercuri, după ultima probă de la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012, că examenul din acest an a fost cel mai bine organizat din ultimii 22 de ani, în ciuda "moştenirii subiectelor elaborate din mandatul lui Daniel Funeriu". Oficialul a făcut referire la subiectul de la limba română care a generat nemulţumiri din partea elevilor şi profesorilor.

În ciuda controverselor legate de acest subiect, Liviu Pop i-a asigurat pe părinţi şi elevi că Ministerul Educaţiei a găsit soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

"Nu putem modifica baremul de corectare la proba de limba română, însă, în repartiţia computerizată, elevii din România nu vor avea de suferit din cauza acestei ambiguităţi lăsate de fostul ministrul al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a coordonat comisia care a elaborat aceste subiecte", a spus Liviu Pop.

Răspunsul de la subiectul de limba română care face obiectul ambiguităţii reprezintă 0,15 puncte în ponderea finală a mediei şi peste 40-50% dintre elevi au răspuns corect, potrivit ministrului.

CITEŞTE ŞI EVALUARE NAŢIONALĂ 2012 LIMBA ROMÂNĂ. Profesorii din Sălaj acceptă şi varianta "predicativă"

Ministrul interimar i-a îndemnat pe toţi elevii care au răspuns la subiect, altfel decât baremul de corectare, să depună contestaţii în conformitate cu metodologia de examen.

Liviu Pop a apreciat că problemele sesizate în conceperea subiectelor la Evaluarea Naţională reprezintă încă un semn că se impune ca Legea Educaţiei să fie modificată. "Este nevoie de modificarea Legii Educaţiei Naţionale şi eliminarea acestor teste naţionale prin înlocuirea admiterii la liceu. Voi veni cu această propunere la nivelul Guvernului, să se introducă cât mai repede admiterea în liceu şi aceste erori care pot duce la o destabilizare în sistem să fie evitate", a afirmat ministrul interimar al Educaţiei.

Liviu Pop a mai spus că 28.000 de elevi nu au participat la examenele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ, catalogând acest lucru ca fiind "trist".

La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, să prezinte "o propunere corectă" cu privire la baremul de corectare de la testele naţionale, spunând că a văzut că existe dispute legate de rezolvarea unui subiect la proba de limba română.

2 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
27 iun 20:09
Răspunde | Votează email 1 email
Laurentiu Iamandi
Din nou ma dezamagesc oamenii politici. Pana cand o sa dam vina pe predecesorii nostri? Cand o sa aiba si Romania opameni care sa-si asume atat "succesurile" cat si esecurile?
Imi dorec o ROmanie a bunului simt in care lucrurile sa functioneze.
Sunt un sustinator al PNL, dar nu pot sa nu remarc trendul gresit al declaratiei Ministrului interimar al educatiei rusine domnule Ministru!daca ceva nu a mers bine, dumneavoastra sunteti de vina pentru ca dumneavoastra conduceti Ministerul si nu Funeriu, oricxat de antipatic mi-ar fi!
27 iun 19:06
Răspunde | Votează email 2 email
Betty
"Daca un elev nu intră la liceul unde vrea din cauză că îi lipsesc fix alea 6 puncte, să i se dea" ... ocupand astfel locul pe care il merita un elev care a raspuns CORECT! Nu?
1
EUR
4.4236
RON
23 Oct
noapte 9 °
zi 11 °
Ultimele joburi adaugate
24 H