REZULTATE FINALE ALEGERI PARLAMENTARE BUZĂU. PSD obţine peste 64% din sufragii la ambele camere

REZULTATE FINALE ALEGERI PARLAMENTARE BUZĂU. Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Buzău a finalizat numărarea tuturor voturilor la alegerile parlamentare, PSD obţinând peste 64% din sufragii atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat.

12 dec. 2016, 10:12
REZULTATE FINALE ALEGERI PARLAMENTARE BUZĂU. PSD obţine peste 64% din sufragii la ambele camere

REZULTATE FINALE ALEGERI PARLAMENTARE BUZĂU. La Camera Deputaţilor PSD a obţinut 64,78% din voturi, PNL – 11,81%, PMP – 7,13%% şi ALDE – 4,23%, potrivit preşedintelui BEJ Buzău, judecătorul Aurel Puşcă, citat de News.ro.

La Senat, PSD are 64,81%, PNL – 11,73%, PMP – 7,75% şi ALDE – 4,43%. 

În aceste condiţii, PSD va avea şapte parlamentari de la Buzău. Cel mai probabil, mandate de deputat ar urma să obţină Marcel Ciolacu, lider al PSD Buzău, Sorin Lazăr, fost subsecretar de stat în ANRP, Ionela Dobrică, lider al TSD Buzău, Sebastian Radu, consilier al primarului şi fost viceprimar al Buzăului, şi medicul veterinar Dănuţ Păle. Mandate de senatori ar urma să obţină Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD Buzău, şi Liliana Sbîrnea.