Risc maxim de avalanşă în Carpaţii Orientali. Alerta salvamontiştilor a fost ridicată la gradul 5 din 5

Salvamontiştii nemţeni anunţă că riscul producerii avalanşelor în Masivul Ceahlău este maxim, de gradul 5 din 5. Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să evite deplasările în perioada crepusculului şi a nopţii, întrucât în zona montană din Neamţ va fi extrem de frig.

RomaniaTV.net
22 feb. 2018, 07:31
Risc maxim de avalanşă în Carpaţii Orientali. Alerta salvamontiştilor a fost ridicată la gradul 5 din 5

Potrivit Salvamont Neamţ, în masivul Ceahlău zăpada măsoară peste 80 de centimetri, iar alerta cu privire la pericolul producerii avalanşelor se menţine la cote maxime, gradul 5 din 5.

Atât pe faţa estică, cât şi pe cea vestică s-au produs în ultimele zile avalanşe produse prin ruperea cornişelor din Ocolaşul Mare. Chiar dacă dimensiunea lor nu este spectaculoasă, acest tip de avalanşă care urmează culoare de coborâre înguste de tip jgheab sau canion şi care se sparg în final în pădure sunt cele mai destructive şi cu şanse aproape nule de supravieţuire”, arată sursa citată.

De asemenea, salvamontiştii anunţă că în următoarele zile, în întreaga zonă montană a judeţului Neamţ se vor înregistra temperaturi foarte scăzute.

”În zona înaltă, mai ales în noaptea de sâmbătă şi duminică, vântul va atinge viteze moderate de 40 km/h, dar care vor genera un windchill (temperatura resimţită de corp) în jurul valorii de minus 34 grade.

Încercaţi să evitaţi deplasările în perioada crepusculului şi a nopţii, când masele de aer au tendinţa de a se deplasa mult mai agresiv, determinând şi fenomenul de viscol. Nu uitaţi să aveţi haine de schimb, mănuşi şi ochelari de protecţie, un termos individual cu ceai cald. Nu parcurgeţi traseele cu expunere prelungită în vânt şi nu staţionaţi în culoarele de vânt”, sunt sfaturile salvamontiştilor.