Roger Federer, primul tenismen care depăşeşte 110 milioane de dolari din PREMII

Roger Federer, locul 2 ATP, l-a depăşit pe Tiger Woods în clasamentul câştigurilor obţinute din sport, a anunţat Forbes. Totodată, elveţianul devine primul jucător de tenis din istorie care depăşeşte 110 milioane de dolari din premii.

15 nov. 2017, 20:15
Roger Federer, primul tenismen care depăşeşte 110 milioane de dolari din PREMII

Roger Federer a ajuns la premii în valoare de 110.235.682 de dolari după victoria obţinută, marţi, în etapa a doua a Grupei Boris Becker de la Turneul Campionilor 2017, în faţa germanului Alexander Zverev.

Tiger Woods, mult timp cel mai bine plătit sportiv din lume, a acumulat în carieră 110.061.012 de dolari.

TURNEUL CAMPIONILOR 2017. Roger Federer s-a calificat în semifinale. Elveţianul se îndreaptă spre al şaptelea titlu

Luna trecută, Roger Federer a devenit jucătorul cu cele mai mari premii obţinute din tenis, el întrecându-l pe sârbul Novak Djokovici, după ce s-a impus în finala turneului de 500 de puncte de la Basel. Djokovici nu a mai jucat de la Wimbledon din cauza unei accidentări şi a rămas la 109.805.403 dolari câştigaţi din premii.

Roger Federer este calificat în semifinalele Turneului Campionilor, astfel că suma mai poate creşte în acest an.