România, în coada clasamentului investiţiilor directe externe din Europa

Publicat: Luni, 11 Iunie 2018 13:30 // Actualizat: Luni, 11 Iunie 2018 13:30 // Sursa: romaniatv.net

România se află pe locul 13 în topul primelor 15 ţări europene în funcţie de proiectele de investiţii directe externe (FDI), fiind depăşită doar de Serbia şi Ungaria, arată un studiu publicat luni de IBM şi Ernst & Young (EY), transmite Bloomberg.

Statele din Europa Centrală şi de Est (CEE) ar putea fi victimele propriului lor succes, conform raportului bazat pe un studiu realizat în rândul a 502 companii şi a datelor de la EY şi IMB.

Deşi puterea lor de atracţie încă este robustă, convergenţa principalelor economii din Europa Centrală cu statele din Europa Occidentală pare să-i facă pe investitori mai atenţi. De asemenea, investitorii reacţionează la semnalele privind schimbările politice din unele ţări, care sunt vulnerabile la populism, se arată în raport.

În acelaşi timp, se observă mutarea activităţilor unde este nevoie de un efort intens al forţei de muncă spre frontierele Europei.

Au crescut investiţiile directe externe în Rusia şi Turcia - două economii în creştere, cu o populaţie numeroasă, de la frontiera Europei - şi în Serbia. Aceste trei state au câştigat împreună cu 200 de proiecte mai mult în 2017 decât în 2016.

Cele mai atractive state pentru investiţiile străine în 2017 au fost Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda, Rusia, Spania, Turcia, Belgia, Polonia, Finlanda, Irlanda, Cehia, România, Serbia şi Ungaria, arată studiul IBM şi EY.

În timp ce Marea Britanie a atras anul trecut 1.205 din cele 6.653 noi proiecte de investiţii directe externe (cu 6% mai mult decât în 2016), România a atras 126, cu 5% mai puţine decât cele 132 de proiecte de investiţii directe externe din 2016.

În 2017, unul dintre principalele riscuri care au afectat încrederea investitorilor în Europa a fost Brexit, iar cele mai mari temeri sunt legate de instabilitatea geopolitică, cum ar fi creşterea populismului şi recenta decizie a Statelor Unite de a impune UE taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu

Un efect important al Brexit-ului a fost scăderea numărului de companii care şi-au înfiinţat companii sau şi-au relocat sediile centrale în Marea Britanie anul trecut.

În 2016, aproximativ 51% din noile sedii centrale din Europa era în Regatul Unit, în timp ce anul trecut doar 26% din firme au ales ţara pentru a fi principalul lor hub.

O serie de entităţi au ales Olanda pentru a-şi face sediul post Brexit, iar la Amsterdam va fi sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de la Londra în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, proiectele de investiţii directe externe în Olanda au scăzut anul trecut cu 17%, un motiv fiind majorarea salariilor, care s-au situat în medie la 34,80 euro pe oră în 2017. Chiar dacă salariile cresc şi în unele state din CEE, ele sunt încă la un nivel extrem de scăzut: 9,40 euro în Polonia şi 11,30 euro în Cehia, conform datelor Eurostat.

În Marea Britanie, salariul mediu orar în 2017 a fost de 25,70 euro. Anul trecut, Franţa a câştigat cu 3% mai multe investiţii iar Turcia, cu 66%.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
clasament Europa investiţii investitii directe externe
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6528
RON
11 Dec
noapte -1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H