România va începe curând exportul de carne de porc în China

România va exporta în China carne de porc în perioada imediat următoare și face demersuri pentru ca autoritățile chineze să fie de acord cu exporturile de lapte și produse lactate, a anunțat luni vicepremierul Liviu Dragnea, la Beijing, după o întâlnire cu omologul său chinez, Zhang Gaoli, potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
24 mart. 2014, 15:10
România va începe curând exportul de carne de porc în China

„În ceea ce privește exportul de carne de porc, procedurile sunt finalizate, urmează ca în perioada următoare să înceapă efectiv primele exporturi de carne de porc din România. În ceea privește exportul de carne de bovine, noi am trimis ultimul document, și anume forma certificatului sanitar-veterinar, și așteptăm de la autoritățile chineze să ne răspundă. De asemenea, i-am propus domnului vicepremier să extindem exportul în domeniul produselor alimentare și la carnea de ovine, și la lapte, și produsele din lapte. (…) În ceea ce privește carnea de ovine, dumnealor sunt dispuși să începem imediat procedurile necesare pentru a se realiza acest export, iar referitor la lapte și produsele din lapte au promis că vor analiza și în perioada imediat următoare vor da un răspuns pe care îl va primi sigur Autoritatea Națională Sanitară Veterinară”, a explicat Dragnea.

Acesta a adăugat că România își propune să exporte în China „în jur de 500.000 de ovine” și circa 8.000 de bovine vii.

„Noi sperăm să ajungem la 500.000 de ovine. Cred că o să începem întâi cu carnea de miel, după cum am discutat astăzi. Carnea de porc trebuie să înceapă foarte rapid. La carnea de bovine, imediat cum vom primi din partea chineza răspunsul la aprobarea propunerii noastre de certificat sanitar-veterinar, vom începe exporturile. Deci, vorbim de câteva săptămâni sau maxim la vară. În ceea ce privește exportul (…) de bovine vii, este foarte posibil ca, undeva în luna iunie-iulie, sperăm undeva în jur de 8.000 de bovine vii din România să plece în China”, a mai spus acesta.