Românii cu datorii la întreţinere, executaţi de Sărbători

Lovitură pentru români chiar în prag de sărbători! Din acest weekend, facturile la apă, canal, caldură și gunoi devin executorii! Concret, dacă cetățenii nu plătesc în 45 de zile costurile utilităților publice, li se va pune poprire pe conturi sau le vor fi executate silit bunurile. Iar pe lângă costurile facturilor, românii vor trebui să dea sute de lei și pentru onoarariile executorilor.

27 nov. 2016, 12:30
Românii cu datorii la întreţinere, executaţi de Sărbători

O lege care a intrat în vigoare de sâmbătă presupune ca facturile la utilităţile publice să devină executorii. Potrivit România TV, cei care nu-şi vor achita în 45 de zile datoriile la apă, căldură sau gunoi se pot trezi cu poprire pe conturi.

Noua lege vine cu o veste bună mai ales pentru cei care stau la bloc şi care au vecini rău-platnici, din cauza cărora rămân de multe ori fără apă caldă şi căldură. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să se adune, să dea în judecată acel vecin, să aştepte apoi un proces pentru ca rău-platnicul să fie executat silit.

Această lege mai vine cu o modificare. Dacă până acum aceste facturi trebuiau plătite în 15 zile lucrătoare din momentul în care se primea factura, potrivit noii legi acestea vor fi plătite în 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. Citeşte şi: Bucureştenii, printre cetăţenii UE cei mai împovăraţi de facturile de curent electric