Românii nu-şi acoperă toate zilele lucrătoare dintr-un an. Paguba este de 703 euro pentru fiecare angajat

Rata absenteismului în România, adică proporția zilelor de absență din totalul zilelor lucrătoare dintr-un an, a fost de 2,2% în 2015. Aceasta s-a tradus într-un cost de 703 euro per angajat la nivelul pieței generale, costul absenteismului fiind mai scăzut în retail (440 euro pe an per angajat) și mai mare în sectorul farmaceutic (1.132 euro per angajat), proporțional cu remunerația medie a personalului din fiecare sector.

12 ian. 2016, 10:10
Românii nu-şi acoperă toate zilele lucrătoare dintr-un an. Paguba este de 703 euro pentru fiecare angajat

Rata absenteismului din România, care include absențele nemotivate, cât și pe cele din motive medicale, este similară cu cea din țările din regiune. Cu toate acestea, absenteismul continuă să genereze costuri semnificative pentru organizații.

„În acest context, devine din ce in ce mai importantă explorarea de către angajatori a cauzelor acestuia, prin practici specifice de resurse umane (de exemplu, prin studii periodice de satisfacție a angajatilor), precum și prin dezvoltarea de programe ținite de combatere a absenteismului (de exemplu, programe de motivare sau programe care vizează starea de sănătate a angajaților”, a declarat Horațiu Cocheci, senior manager, liderul echipei de Servicii de Consultanță în Resurse Umane, PwC România, potrivit profit.ro.

Studiul reflectă o creștere a rentabilității in sectoarele retail și producție industrială, pe fondul unei performanțe financiare mai bune a companiilor participante (i.e. creșterea veniturilor). 

Vezi şi: Te-ai întrebat vreodată cât câştigă ŞOMERII DE LUX din România? Vezi ce sume colosale primesc unii în fiecare lună