Rovana Plumb: România este pregătită să transmită UE studiile de fezabilitate aferente celor trei spitale regionale

România este pregătită să transmită Comisiei Europene studiile de fezabilitate pentru construcţia celor trei spitale regionale, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la conferinţa la nivel înalt privind viitorul Politicii de Coeziune.

30 oct. 2018, 12:32
Rovana Plumb: România este pregătită să transmită UE studiile de fezabilitate aferente celor trei spitale regionale

„Suma alocată spitalelor regionale din fonduri europene, mai precis din Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 150 de milioane de euro. Aceasta este suma dinspre Uniunea Europeană prevăzută în acordul de parteneriat şi în programul operaţional, la care se adaugă contribuţia României de 150 de milioane de euro. Ce a făcut Guvernul României? Pentru a putea finanţa spitalele ai nevoie de documentaţii tehnice. Pentru a realiza aceste documentaţii tehnice, începând cu studiul de fezabilitate, proiect tehnic, proiect de execuţie, maparea serviciilor necesare de sănătate în aceste spitale s-a recurs la suportul şi sprijinul tehnic al echipei Băncii Europene de Investiţii. Costul designului acestor spitale, atât din punct de vedere al proiectului tehnic, al studiului de fezabilitate, dar şi al celui de execuţie, pentru toate trei se ridică la suma 120 de milioane de euro. Foarte clar vă spun că în momentul de faţă România este pregătită să transmită Uniunii Europene, Comisiei Europene, doamnei comisar Corina Creţu, studiile de fezabilitate aferente celor trei spitale regionale”, a spus Rovana Plumb.

Potrivit acesteia, în anul 2019, România, împreună cu Banca Europeană de Investiţii, va finaliza celelalte documente tehnice, respectiv proiectul de execuţie, după care se va face licitaţie în vederea atribuirii contractului pentru construcţia acestor spitale.

„Spitalele acestea trei regionale – Iaşi, Craiova şi Cluj – se vor finaliza din fonduri europene etapizat. Prima etapă de finanţare va fi pentru documentaţia tehnică, care însumează conform datelor furnizate de Banca Europeană de Investiţii 120 de milioane de euro, iar în etapa a doua, până la concurenţa sumei medii de 450 de milioane de euro, se va merge pe construcţie şi dotare, 450 de milioane de euro medie per spital. Atât a ieşit din studiile pe care Banca Europeană de Investiţii le-a prezentat Ministerului Sănătăţii. Deci, vom merge etapizat. Nu excludem faptul că se pot face finanţări şi în parteneriat public privat”, a menţionat Rovana Plumb.

La rândul ei, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a dat asigurări că va face tot îi va sta în putinţă pentru a ajuta şi este deschisă să discute toate variantele posibile, chiar dacă va fi nevoie de o modificare a acordului de parteneriat sau a programului operaţional regional.