Rusia anunţă testarea reuşită a unei rachete antirachetă

Rusia susţine că a testat cu succes o rachetă cu rază scurtă de acțiune în cadrul sistemului său antirachetă pe poligonul Sarî-Șagan din Kazahstan, potrivit serviciului de presă al Ministerului Apărării rus.

RomaniaTV.net
21 iun. 2016, 08:45
Rusia anunţă testarea reuşită a unei rachete antirachetă

Obiectivul acestui test, efectuat la 07:00 (ora Moscovei), a vizat confirmarea caracteristicilor tactico-tehnice ale rachetelor aflate în dotarea Forțele de apărare aerospațială și antirachetă din Rusia, informează Agerpres.

Comandantul Forțelor antiaeriene și antirachetă ruse, general-locotenentul Viktor Gummenîi, adjunctul șefului Forțelor aerospațiale ruse, care a fost prezent la poligon pentru a supraveghea pregătirea și efectuarea testului, a declarat că „racheta din cadrul sistemului de apărare antirachetă și-a îndeplinit cu succes obiectivul, lovind ținta convențională în timpul stabilit”.

Rusia a mai efectuat un test cu rachetă antirachetă pe poligonul Sarî-Șagan în iunie 2015.

Actualul test intervine în contextul planurilor SUA de a instala elemente ale sistemului lor antibalistic în Europa de Est, notează agenția de presă RIA Novosti. O primă unitate din Europa unde este operațională o componentă terestră a scutului american antirachetă a devenit operațională la începutul lunii mai la baza aeriană Deveselu, în sudul României. O altă unitate va deveni operațională în anul 2018 în Polonia, la Redzikowo, pe țărmul Marii Baltice (circa 250 de kilometri de enclava rusa Kaliningrad), scrie agenția de presă citată.

Potrivit RIA Novosti, Moscova a afirmat în mod repetat că Rusia va fi obligată să ia contramăsuri la punerea în funcțiune a sistemului de apărare antirachetă al SUA. La 27 mai, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Statele Unite ar putea instala sisteme militare ofensive la dispozitivele lor antirachetă.

Racheta testată marți de Rusia este de tipul „Amur” A-135, reprezentând un interceptor de tip 53T6 ce funcționează pe bază de combustibil solid, conceput să atace ținte balistice în atmosferă. Aceasta poate fi echipată cu un focos nuclear sau cu unul cu fragmentație. Ca parte a sistemului antirachetă, „Amur” este încadrat în al doilea nivel al apărării, primul (de mare distanță) fiind asigurat de interceptori de tipul 51T6.