Rusia interzice importul de carne procesată din Republica Moldova

Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselhoznadzor) a decis interzicerea importului de carne procesată din Republica Moldova, începând cu data de 5 iulie, transmite Agerpres. 

02 iul. 2014, 17:59
Rusia interzice importul de carne procesată din Republica Moldova

Rosselhoznadzor îşi susţine decizia invocând încălcări ale normelor fitosanitare şi ale cerinţelor Uniunii vamale în domeniu de către companiile moldoveneşti.

Potrivit unui comunicat al Rosselhoznadzor, importul de carne de porc, de vită, oaie şi cal din Republica Moldova va fi permis doar în carcase şi în stare crudă.

Decizia a fost luată după ce 15 loturi de carne de porc au fost exportate în Belarus de către o companie din Republica Moldova ce nu avea certificat pentru a transporta pe teritoriul Uniunii vamale (Rusia-Belarus-Kazahstan).

Solicitat de Moldpres, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor din Republica Moldova, Grigore Porcescu, a declarat că, deocamdată, nu a primit nicio informare oficială în acest sens din partea vreunei autorităţi ruse.

În luna aprilie a.c., Federaţia Rusă a interzis importul de mezeluri din Republica Moldova, pe motiv că acestea ar fi reexportate din Uniunea Europeană.

De amintit că autoritatea federală sanitar veterinară din Rusia a anunţat marţi seara că interzice importurile de bovine, carne de vită şi produse din carne din România acuzând o epidemie de ‘encefalopatie spongiformă bovină’ (ESB), cunoscută ca boala vacii nebune.