Rusia interzice importurile de fructe şi legume din Ucraina

Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselkhoznadzor) a decretat marţi o interdicţie temporară privind importurile de fructe şi legume provenite din Ucraina, în ideea de a bloca o eventuală ocolire a embargoului introdus de Moscova pentru produsele alimentare europene care ar putea tranzita prin Ucraina, transmit AFP şi Reuters.

21 oct. 2014, 16:05
Rusia interzice importurile de fructe şi legume din Ucraina

Rusia interzice importurile de fructe şi legume din Ucraina. Rusia a interzis deja importurile de cartofi, soia, sucuri, conserve, lapte, brânzeturi şi alte produse agricole provenite din Ucraina.

‘O creştere bruscă a livrărilor de produse vegetale provenite din Ucraina, deseori fără etichete sau cu etichetele înlăturate, dovedeşte originea lor non-ucraineană’ îşi justifică Rosselkhoznadzor decizia. În plus, Rosselkhoznadzor susţine că situaţia este complicată şi de prezenţa unor pesticide în produsele vegetale provenind din Ucraina.

Moscova este acuzată în mod frecvent că invocă motive sanitare pentru a face presiuni comerciale asupra ţării vecine. Potrivit datelor furnizate de administraţia vămilor, în 2013 Rusia a importat din Ucraina fructe şi legume în valoare de 9,28 miliarde de dolari (dintre care fructele au reprezentat 6,4 miliarde dolari).

Interdicţia importurilor de fructe şi legume din Ucraina este ultima barieră ridicată de Rusia într-o dispută comercială care are legătură cu tensiunile din Ucraina. La începutul lunii august, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne şi lapte, precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia. Luni, Rosselkhoznadzor a decis să extindă embargoul introdus anterior pentru produsele agroalimentare europene şi la măruntaiele, făinile şi grăsimile animale precum şi alte produse derivate de pe urma procesării bovinelor, porcinelor şi păsărilor.