S-a găsit testamentul politic al lui Corneliu Coposu, la 23 de ani de la moartea sa

Publicat: Miercuri, 16 Mai 2018 19:29 // Actualizat: Miercuri, 16 Mai 2018 19:29 // Sursa: romaniatv.net

Fundaţia "Corneliu Coposu" împreună cu Asociaţia "21 Decembrie 1989" anunţă că au găsit, după două decenii, testamentul politic al celui care a fost numit de liderii politici străini şi de presa internaţională drept "cel mai moral şi mai important politician român după Revoluţie”, potrivit News.ro.

Foto: identitatealiberala.ro

"Ani la rând după moartea lui Corneliu Coposu s-a vorbit despre faptul că Seniorul nu a lăsat naţiunii române un testament scris. Recent, am găsit testamentul întâmplător, după două decenii, în timp ce căutam documente scrise de Senior despre creştin-democraţie pentru lansarea unui apel de renaştere, eveniment pe care Fundaţia noastră îl pregătea la Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu. Vrem să împărtăşim cu toţi românii această moştenire, în ziua de 20 mai, ziua de naştere a lui Corneliu Coposu”, anunţă Ionuţ Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei "Corneliu Coposu".

Duminică, la ora 15.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", va fi prezentat conţinutul olograf al testamentului politic al Seniorului.  

Corneliu (Cornel) Coposu s-a născut pe 20 mai 1914, la Bobota, Sălaj şi a murit pe 11 noiembrie 1995, la Bucureşti. A fost liderul opoziţiei din România postcomunistă.

Absolvent de drept şi ziarist, om de încredere al liderului naţional-ţărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deţinut politic în condiţii foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.

După Revoluţia din 1989 a reîntemeiat oficial PNŢ sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi a fost preşedinte al PNŢCD-ului între 1990 şi 1995. În această calitate, el a fondat Convenţia Democrată Română, al cărei prim preşedinte a fost. Corneliu Coposu a fost ales senator în Parlamentul României în 1992.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic şi mai multe locuri publice îi poartă numele.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Corneliu Coposu fundatia corneliu coposu ionut gherasim testament corneliu coposu
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6569
RON
20 Aug
noapte 19 °
zi 31 °
Ultimele joburi adaugate
24 H