S-a sinucis din dragoste. Avea doar 19 ani. Ce a apărut pe pagina de Facebook a iubitului

Avea doar 19 ani şi tot viitorul în faţă, însă a ales să-şi curme viaţa, din dragoste. Este vorba despre o fată din Târgu Jiu care s-a sinucis după o banală ceartă din dragoste, scrie Pandurul.

19 iul. 2017, 11:28

Adelina Roxana a fost preluată luni cu ambulanţa după ce a înghiţit mai multe pastile de diabet şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu Jiu. După administrarea tratamentului, tânăra părea să aibă o evoluţie pozitivă şi a fost internată pe secţia Medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Câteva ore mai târziu, starea de sănătate a fetei s-a complicat, iar medicii au solicitat elicopter SMURD pentru a fi transferată la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Roxana n-a mai rezistat însă şi a murit pe patul de spital.

Tânăra părea să aibă o relaţie cu un tânăr student la Timişoara, şi el tot din Târgu Jiu. „Ce mână grea ai Doamne… Nu doresc la nimeni să treacă prin ce trec eu… știu că mulţi mă judecă dar nimeni nu știe ce e în sufletul meu. Vă mulțumesc tuturor, ea a fost și va fi inima și sufletul meu”, a postat băiatul la câteva ore de la tragedie. Zeci de prieteni l-au încurajat şi i-au transmis să fie puternic.