Sala Amfiteatru, de pe acoperişul Teatrului Naţional, inaugurată cu spectacolul Magic Naţional

Sala Amfiteatru, un spaţiu situat pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti, la cea mai înaltă cotă a clădirii, a fost inaugurată joi seară cu mai multe momente artistice din spectacolul "Magic Naţional".

RomaniaTV.net
25 mai 2018, 05:27
Sala Amfiteatru, de pe acoperişul Teatrului Naţional, inaugurată cu spectacolul Magic Naţional

„Dorinţa noastră este ca acest spaţiu să fie la dispoziţia tuturor celor care vor să se exprime artistic în perioada caldă”, a declarat, în deschiderea evenimentului, managerul Naţionalului bucureştean, Ion Caramitru.

El a precizat că speră ca şi noul spaţiu să fie unul de creaţie pentru tineri, aşa cum a fost şi programul „9G”, dar şi pentru artiştii din instituţie care sunt invitaţi să propună proiecte speciale dedicate respectivei săli.

Seara a continuat cu o serie de momente artistice prezentate de actorii Teatrului Naţional – Ion Caramitru, Aylin Cadîr, Lari Giorgescu, precum şi de invitaţii speciali printre care s-au aflat Anca Sigartău, Adrian Naidin şi Monica Petrică, acompaniaţi de Emy Drăgoi şi band-ul său.

Noua sală, cu o capacitate de 299 de locuri, dispuse pe gradene în trepte, se află la cota +24.50 m/Corp A1. La aceeaşi cotă se află „Sala” propriu-zisă, în suprafaţă de 431,56 mp (din care, aproximativ 62 mp – spaţiul de joc), cinci cabine pentru actori (93,33 mp), foaierul şi spaţiul regrupare actori (103,22 mp), precum şi cabinele tehnice pentru lumini şi sunet (17,40 mp), potrivit prezentării oferite de TNB.

Spaţiul de joc are o pardoseală din imitaţie de lemn, practică din punct de vedere fonic şi mai adecvată pentru actul artistic, acoperită cu un covor de scenă. Nu există scenă supraînălţată, dar se pot instala practicabile. Spaţiul nu are pod şi nici culise: decorurile se pot fixa doar prin contra-greutăţi.

Reflectoarele pentru iluminatul scenic sunt amplasate sub o copertină metalică semicilindrică cu diametrul de doi metri, amplasată circular deasupra spaţiului de joc.

Amfiteatrul va găzdui, pe lângă spectacole din repertoriul prezent şi de perspectivă al TNB, adaptate la condiţiile acestui nou spaţiu, şi reprezentaţii ale altor instituţii interesate de închirierea acestei săli.

Teatrul în aer liber al TNB poate oferi un cadru unic unor manifestări artistice dintre cele mai diverse, potrivite sezonului cald, din mai până în octombrie: spectacole de teatru, recitaluri, concerte, prezentări de modă, seri de jazz, one woman şi one man show.