Salariile oferite acum inginerilor în industria textilă: de la 3.500 de lei, la 6.000 de lei pe lună

O fabrică de tricotaje angajează ingineri producţie şi ingineri proiectare tricotaje, pe salarii cuprinse între 3.500 de lei şi 6.000 de lei pe lună.

RomaniaTV.net
01 iun. 2018, 08:17
Salariile oferite acum inginerilor în industria textilă: de la 3.500 de lei, la 6.000 de lei pe lună

Candidatul potrivit pentru postul de inginer producţie are experienţă în producţia de tricotaje şi în coordonarea unei echipe, are abilităţi de planificare şi de organizare, e orientat către rezultate. 

Candidatul potrivit pentru postul de inginer proiectare are studii tehnice pentru programarea maşinilor Shima şi minimum doi ani experienţă pe postul de programator Shima. Are, de asemenea, abilităţi de management al oamenilor şi concentrare asupra rezultatelor, precum şi aptitudini de planificare şi organizare.
Sunt avantajaţi la angajare în oricare dintre posturile disponibile cei care cunosc pachetul MS Office.

Oferta de angajare conţine salarii cuprinse între 3.500 de lei şi 6.000 de lei pe lună, decontarea sumei de 800 de lei pentru cazare, în cazul relocării, bonificaţii şi deplasări în străinătate.

Informaţii suplimentare despre aceste locuri de muncă găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.