SALARIILE PROFESORILOR, majorate cu 85%. Cât s-a pierdut prin creşterea inflaţiei. Reacţia dascălilor

Salariul mediu net din Educație a fost, în noiembrie 2018, de 2.877 de lei, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică. În urmă cu exact 4 ani, în luna noiembrie 2014, potrivit datelor publicate atunci de INS, salariul mediu net în Învățământ era de 1.567 de lei. Între cele două momente salariul a crescut cu 84%, iar inflația a erodat 4,85% din această creștere, potrivit datelor transmise de INS la solicitarea Edupedu.ro.

13 ian. 2019, 06:20
SALARIILE PROFESORILOR, majorate cu 85%. Cât s-a pierdut prin creşterea inflaţiei. Reacţia dascălilor

UPDATE. Profesorii au reacţionat: „Nu sunt genul de om care se gândește la bani, însă mă supără faptul că, de multe ori, se spune că noi avem salarii mari, că vrem bani mulți. Eu am noroc. Locuiesc la țară, dar până la școală conduc cu maşina mea 30 de kilometri, pentru că alt transport nu am. Personal, dau undeva la 400 de lei pe navetă. Și colegele mele care vin de la 60 de kilometri dau cam tot atât pe abonamente. Avem noroc că se decontează, însă sunt localități unde primaria nici nu vrea să audă.
Dacă plătesc apa, lumina, internetul, consumabilele pentru școală (cartuș imprimantă, topuri de coli de hârtie xerox), transportul până la școală, ajung undeva la 1.500 de lei pe lună. Cu restul de 1.400 de lei (menționez că am ore suplimentare, fără ore suplimentare aș lua 2.460 de lei net), îmi cumpăr hrana. Faptul că locuiesc la țară, la casă, e un avantaj enorm. Dar am colege care au și rate la bănci, plătesc și întreținere”.

Creșterea cu 1.313 lei a salariului mediu net din Învățământ, din luna noiembrie 2014 până în noiembrie 2018, înseamnă aproape o dublare a acestor venituri. Cu toate acestea, potrivit datelor Eurydice, profesorii din România sunt în continuare printre cei cu salariile cele mai mici din Uniunea Europeana, lefurile acestora reprezentând, în anul școlar 2016-2017, o treime din media salariilor din UE. La momentul respectiv doar profesorii din Bulgaria erau mai slab plătiți.

Creșterea cea mai mare a fost consemnată în 2016 – un plus de 432 de lei (24,5%) față de 2015, după care a doua creștere ca marime a fost în 2018 față de 2017, cu 415 lei (16,8%), potrivit datelor INS.

Indicele prețurilor de consum (inflația) între noiembrie 2014 și noiembrie 2018 a crescut cu 4,85% în medie. Cele mai mari scumpiri au fost, însă, la produsele nealimentare: 8,8%, urmate de cele pentru servicii, 3,34%, potrivit datelor INS solicitate de Edupedu.ro.

Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.