POSTUL PASTELUI: Este o săptămână pregătitoare pentru Postul Mare şi aminteşte de perioada petrecerii lui Adam şi Eva în grădina Edenului, când mâncau numai ce le oferea făptura în mod natural. Perioada se încheie cu Duminica izgonirii strămoşilor neamului omenesc din Rai. Zilele de miercuri şi de vineri sunt aliturgice, adică nu se face Sfânta Liturghie, ci Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa, iar ca o pregătire pentru perioada Postului Mare, se săvârşeşte Pavecerniţa Mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: ‘Doamne şi Stăpânul vieţii mele…’.Rugăciunea frumoasă a Sfântului Efrem Sirul se rosteşte pentru prima dată la sfârşitul Utreniei din miercurea săptămânii lăsatului sec de brânză şi încetează în miercurea din Săptămâna Mare.

În această săptămână nu se fac nunţi şi petreceri, iar duminică, este obiceiul ca credincioşii să-şi ceară iertare unii de la alţii pentru a începe postul împăcaţi.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Mașini împotmolite în asfalt, la Constanța, după o ploaie ...

Un tânăr de 33 de ani a murit în timpul unei curse Ryanair ...

Calendar ortodox: Lunea Burdufului
În tradiţia populară, Săptămâna Albă este pusă, precum îi este şi numele, sub semnul “culorii” alb. Albul este culoarea predestinată marcării riturilor de trecere: naştere-nuntă-moarte. Există şi un alb al apusului, un alb mat al morţii care absoarbe fiinţa şi o poartă în lumea lunară a nopţii, precum şi un alb al zorilor pe cerul încă lipsit de culori, un alb ce urcă de la mat spre strălucitor, suspendat între absenţă şi prezenţă, între lună şi soare. Astfel, Săptămâna Albă marchează un prag, un prag de trecere spre o perioadă de interdicţii, interval de timp magic în care mai pot avea loc excese de comportament ce amintesc de  acel “desfrâu sacru” al sărbătorilor dionisiace, legate de moarte şi renaştere ca mod de a reacţiona la crizele din viaţa divinităţii, a lumii şi a omului. I se mai spune şi Săptămâna Nebunilor deoarece în mentalul ţărănesc numai nebunii, proştii şi urâţii satului lasă nunta până în pragul Postului Mare. Este o săptămână în care fiecare zi poartă un nume, aduce o interdicţie sau, dimpotrivă, o îngăduinţă.

Pe 7 martie e Lunea Albă, ziua incantaţiilor şi a gesturilor magice de legare a păsărilor cerului pentru a nu strica holdele. Astfel, toate resturile rămase de la ultima masă de dinaintea lăsatului sec de carne au fost păstrate spre a fi aruncate astăzi cât mai sus, către răsărit, rostind: “Păsările cerului, eu vă dau hrană de la masa mea spre a fi îndestulate şi de la holdele mele oprite!”. Zilei de azi i se mai spune şi Lunea Burdufului pentru că acum se isprăveşte burduful cu brânză. În vechime, la această dată aveau loc bătăi rituale spre a stimula fertilitatea amorţită în timpul iernii. “Lunea Burdufului era ziua în care gospodarii tăiau burdufurile golite şi le dădeau tinerilor mascaţi să-i lovească pe «holteii» care nu se însuraseră.” (Narcisa Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele).  Tot astăzi, mascaţii  “băteau” cu burduful, în scop fertilizator, femeile care nu puteau avea copii.

Zilele de miercuri şi de vineri sunt aliturgice, nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ci Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa. Totodată, drept pregătire pentru Postul Mare,  la slujba de pocăinţă Pavecerniţa Mare este spusă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, cu metanii: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie/ ( o metanie) Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău./ ( o metanie) Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. (o metanie) Amin”. Această rugăciune a Sfântului Efrem se rosteşte pentru prima dată la sfârşitul Utreniei din miercurea săptămânii lăsatului sec de brânză şi continuă până în miercurea din Săptămâna Mare.

Ultima zi din Săptămâna Albă este numită “Duminica izgonirii lui Adam din Rai”, întru amintirea zilei în care, strămoşii noştri au încălcat postul rânduit de Dumnezeu, mâncând din pomul interzis, apoi, cum nu şi-au recunoscut greşala, Adam dând vina pe Eva iar aceasta pe şarpe, au fost alungaţi din Paradis. Totodată, această zi este cunoscută din bătrâni drept “Duminica Iertării”, arătând râvna omenirii de a dobândi iertarea Domnului. La slujba Vecerniei credincioşii îşi cer iertare unul altuia pentru a începe postul împăcaţi. În tradiţia populară se păstrează încă obiceiul “Iertăciunii” (la care am asistat în copilărie), când copiii, unii ajunşi la vârsta senectuţii, dar norocoşi că mai au în viaţă măcar unul dintre părinţi, merg, le sărută mâna, rugându-i să-i ierte pentru  greşelile pe care le-au săvârşit. Odinioară, în “Duminica Iertării”, bunicii îşi aşteptau nepoţii la “bătutul alviţei” delicatesă care era agăţată cu o sfoară în tavan iar cei mici se chinuiau să muşte din ea, fără să o atingă.