Şase iranieni, prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, ascunşi într-o ruolă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad din judeţul Timiş au depistat şase persoane din Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, ascunse într-un loc special amenajat al unei autorulote.

RomaniaTV.net
09 mart. 2018, 12:30
Şase iranieni, prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, ascunşi într-o ruolă

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, vineri, poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad din judeţul Timiş au oprit pentru control o rulotă condusă de un cetăţean iranian de 43 de ani, posesor al unui document de refugiat emis în Suedia. El era însoţit de o femeie, cetăţean suedez de origine iraniană, în vârstă de 39 de ani. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în partea laterală a autorulotei, un compartiment improvizat, unde erau ascunşi şase cetăţeni străini – trei bărbaţi, două femeie şi un minor.

Din primele verificări, s-a stabilit că este vorba de cetăţeni iranieni, adulţii având vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani, iar minorul are vârsta de 15 ani. Migranţii au spus că intenţionau să ajungă în vestul Europei şi au recurs la această metodă deoarece nu au documente valabile. Pe numele lor au fost întocmite acte de urmărire penală pentru  tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului şi pasagerei pentru trafic de migranţi.

viewscnt